Cosmarul

In 1942, statul roman a alungat peste granite o parte dintre cetatenii sai rromi. Circa jumatate dintre deportati nu s-a mai intors. Pentru ei, drumul spre Transnistria din vara sau toamna acelui an a fost drumul spre moarte.

Partea din raportul final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, care se refera la deportarea rromilor in Transnistria, ofera o imagine asupra celor doi ani teribili din istoria acestei etnii. Autoritatile au deportat rromii nomazi, iar dintre sedentari, pe cei care suferisera condamnari ori nu aveau nici un fel de mijloace pentru a-si duce traiul. Conform documentelor, aceasta miscare demografica era facuta in scopul "curatarii" satelor si oraselor de populatia saraca, fara ocupatie, care traia din furturi si din cersit.

"IN CARUTA M-AM NASCUT…". Rromii nomazi nu aveau domiciliu stabil, caruta fiindu-le si mijloc de transport, si locuinta. Ei au fost primii deportati in Transnistria. Din sursele de arhiva rezulta ca operatiunea a inceput la 1 iulie si s-a sfarsit la jumatatea lunii august. Satrele de nomazi au fost stranse de jandarmi in fiecare capitala de judet. Spre Transnistria au plecat fie pe jos, fie cu carutele. Din acest motiv, drumul a durat o luna si jumatate. Majoritatea nomazilor a fost masata in judetul Golta.

CU TRENUL SPRE MOARTE. Deportarea sedentarilor s-a facut la jumatatea lui septembrie, cu doua trenuri speciale. Nu li s-a permis sa isi ia prea multe obiecte de uz personal. Fara haine, fara alimente si fara obiecte de uz casnic, sedentarii, care aveau in tara un regim de viata apropiat de cel al populatiei majoritare, au avut de indurat suferinte greu de imaginat. Cei mai multi rromi sedentari, dar socotiti indezirabili au fost asezati in judetul Oceacov. Alte judete transnistrene care i-au gazduit pentru doi ani pe rromii deportati din Romania au fost Berezovca si Balta.

CHINURILE IADULUI. Unii rromi au fost cazati in casele ucrainenilor. In acest scop au fost evacuati din propriile locuinte. Au existat si situatii in care au fost dizlocate sate intregi.

Teoretic, rromii deportati aveau obligatia sa munceasca. Documentele de epoca men-tioneaza tipurile de activitati pe care populatia rroma ar fi trebuit sa le desfasoare: munci agricole in fermele existente, repararea drumurilor si a terasamentului de cale ferata, taierea salciilor de pe malul Bugului, taierea lemnelor in paduri, lucrari de interes militar. Unii dintre ei si-au putut practica in continuare meseriile traditionale, altii au mers la lucru prin satele de ucraineni, la fel cum unii nu au lucrat nimic, traind din cersit si furat.

Ca si comunitatile de evrei deportate anterior, cele mai grave probleme cu care s-au confruntat rromii deportati au fost foamea, frigul, bolile, bataile la care erau supusi atat de localnicii nemultumiti de prezenta lor, cat si de jandarmi.

Marturiile pastrate de arhive fac astazi cunoscute franturi de istorie mai putin cunoscute. Cele mai multe sunt emise chiar de autoritatile vremii. Socantele scene pe care le descriu sunt confirmate si de supra-vietuitorii rromi care au trait experienta deportarii. Suferintele pastrate de hartie palesc parca in fata povestilor de viata, depanate astazi de oameni care au supravietuit infernului din Transnistria.

"S-au prins grupuri compacte de tigani incercand sa se inapoieze in tara prin acte false. Necesita continua supraveghere de catre jandarmi, pentru a nu fugi din coloniile de la Bug. Duc mare lipsa de imbracaminte si au groaza de iarna ce vine, fiind aproape goi. Din cauza acestei stari de lucruri, la iarna vor muri de frig sI subalimentare, cum au murit si in iarna trecuta, ramanand ca la primavara viitoare problema tiganilor din Transnistria sa dispara o data cu disparita lor" - Buletin asupra starii de spirit a rromilor deportati in Transnistria, septembrie 1943

MORTI DE INANITIE Conform legii, guvernamantul Transnistriei avea obligatia de a le asigura deportatilor o anumita cantitate de hrana. In practica, aceasta obligatie nu a fost respectata intocmai. Ratiile nu erau distribuite cu regularitate si peste tot la fel. Unii rromi - putin numerosi - isi puteau procura singuri mijloacele de subzistenta. Fie venisera cu bani din tara, fie desfasurau activitati de pe urma carora obtineau banii necesari. Documentele retin insa si cazuri ale unor deportati care, neavand nici un fel de venit si neprimind nici hrana promisa de autoritati, au murit de inanitie. "SECRETUL" LUI ANTONESCU Din darea de seama a Inspectoratului General al Jandarmeriei din 31 mai 1942 reiese ca autoritatile au dorit ca deportarea rromilor nomazi sa se faca "pe satre si pe jos, in cel mai desavarsit secret, fara a se da posibilitatea sa se cunoasca destinatia finala". Destinatia nu a fost dezvaluita satrelor. Nomazii au fost transportati din post in post, de intreaga operatiune ocupandu-se Jandarmeria. "Pentru pastrarea secretului operatiunii, ordinul de evacuare s-a dat defalcat pe inspectorate, misiunile fiind date limitative, fiecare inspectorat cunoscand doar carui inspectorat vecin urmeaza sa-i verse pe tiganii de pe raza inspectoratului sau", mai spune documentul amintit. SUB VISCOLE SI GERURI CUMPLITE Multi rromi, atat nomazi, cat si sedentari, au parasit Romania numai cu hainele de pe ei. In timp, acestea s-au deteriorat, astfel incat au ajuns sa umble in zdrente, iar in unele cazuri, complet dezbracati. Iernile in Transnistria erau extrem de dure. Multi nu au reusit sa supravietuiasca primei ierni in deportare, cea dintre 1942 si 1943. Aceasta este perioada in care s-au inregistrat cele mai multe victime. Nepregatiti pentru viscole si geruri, slabiti din cauza alimentatiei precare, o parte din cei care parasisera Romania au murit degerati.