Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Soarta evreilor din Transilvania de Nord-Vest a tinut de politica Ungariei fata de populatia iudaica in al doilea razboi mondial. In perioada mai-iulie 1944, evreii din acest teritoriu au ajuns in lagarele de exterminare din Polonia. Din cei 151.000 de evrei deportati au fost omorati 130.000.
CEALALTA ROMANIE
Soarta evreilor din Transilvania de Nord-Vest a tinut de politica Ungariei fata de populatia iudaica in al doilea razboi mondial. In perioada mai-iulie 1944, evreii din acest teritoriu au ajuns in lagarele de exterminare din Polonia. Din cei 151.000 de evrei deportati au fost omorati 130.000.
In calitate de supravietuitor al Infernului de la Birkenau-Auschwitz, domnul Oliver Lustig a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu. In primavara anului 1944 era in varsta de 18 ani. Dupa calvarul Holocaustului isi pierduse jumatate din membrii familiei.
Jurnalul National: Cum ati primit vestea ca trebuie sa va parasiti domiciliul si sa mergeti in ghetou?
Oliver Lustig: N-am primit nici o veste. N-a existat nici macar o presimtire. In zorii zilei de 3 mai 1944, la aceeasi ora, in toate comunele si satele de pe intreg nord-vestul Transilvaniei anexat Ungariei horthyste, grupe de jandarmi, cu faimoasele pene de cocos la palariile lor negre,
au izbit cu bocancii si patul pustilor in usile tuturor caselor de evrei. I-au arestat pe toti.
In cateva ore, cele trei familii de evrei din comuna, cu cate un bagaj maxim de 50 kg, incarcate in trei care trase de bivoli, am pornit spre postul de jandarmi. A doua zi, convoiul cu care cele sase familii de evrei din trei sate invecinate, gardat de jandarmi, a pornit spre ghetoul din Cluj.
Transformati in suboameni
Cum a fost viata in ghetou?
A fost ceva tragic, nu se poate epuiza subiectul numai in cateva randuri. De fapt, intrarea in ghetou a insemnat patrunderea in "anticamera mortii", dupa cum s-a dovedit. In incinta unei singure fabrici de caramizi din Cluj am fost inghesuiti 18.000 de evrei (printre care si familia mea si a bunicilor) cu intregul nostru "avut", cat ne-a fost permis sa luam la noi. Am fost cazati in soproanele existente pentru uscarea caramizilor, care nu aveau nici usi, nici ferestre, pentru ca vantul sa poata circula in voie.
Am improvizat niste pereti din cate o patura sau cearsaf, agatate de stalpii celor doua laturi ale sopronului, si alte doua pentru a ne delimita de familiile din fata si din spate. Pentru 18.000 de familii erau 15 puncte de alimentare cu apa.
Cel mai greu de suportat au fost teroarea si batjocurile la care eram supusi. Punctul culminant al umilirii l-au constituit torturile duse dincolo de orice limita pentru ca victimele sa declare unde si-au lasat presupusele valori nedeclarate: bijuterii, aur, obiecte de arta etc.
As vrea sa va sustin aceasta afirmatie reproducand un singur pasaj din "Actul de acuzare" in procesul judecat la Tribunalul poporului din Cluj (1945-1946) impotriva celor care au savarsit acte criminale in ghetourile din nord-vestul Transilvaniei: "Acuzatii, stapaniti de cea mai cruda bestialitate, supun la ingrozitoare chinuri pe evreii banuiti ca si-au ascuns bunuri; anume ii dezbraca la piele si, intinzandu-i pe pamant, le aplica lovituri peste talpile picioarelor, peste fese, peste testicule, pana lesina, cand toarna apa pe ei ca sa-si revina; femeilor le intruduc bastoane de lemn in vagin; le introduc ace sub unghii, ii spanzura de stalpi sau grinzi cu mainile la spate. Unii evrei au innebunit in chinuri".
In trenuri de vite
 |
Convoi de evrei sosit in lagarul de exterminare de la Birkenau. Barbatii apti de munca erau separati de femei si copii, care erau indrumati "in liniste" spre camerele de gazaresi mintiti ca vor fi transportati mai departe cu masinile |
In ce conditii s-a facut transportul din Cluj spre lagarele din Polonia?
Din intreg calvarul pe care l-am strabatut, de la primul pas spre ghetou, apoi trecand prin Birkenau-Auschwitz (Polonia) si terminand cu lagarul Landsberg din Bavaria, subordonat Dachau-lui, "secventa" care ma urmareste, ma chinuieste cel mai adesea si azi este drumul de la Cluj la Birkenau-Auschwitz. Inchipuiti-va un vagon de vite cu 60-80, uneori 90 de oameni (copii, adulti, parinti, bunici) de-a valma cu tot avutul care a putut fi carat pe spate din ghetou pana la gara: haine pentru iarna si lenjerie de pat, saltele si paturi, vesela si lighene, damigene cu apa si sacose alimentare. Loc pentru a te intinde sa te odihnesti nu exista nici pentru bolnavi.
Tragedia era cand unul murea. N-aveai alta solutie decat, ridicat in picioare, sa-l pui intr-un colt al vagonului si sa-l sprijini cu un maldar de bagaje. Dupa primele zile au inceput plansetele si tipetele copiilor - "mi-e foame", "ma doare burta", "vreau apa... apa... apa". Poate si mai cutremurator era sa auzi cate o mama sau bunica cum isi implora fiul medic: "Te rog da-mi o pilula, fa-mi o injectie sa mor...".
Ce ati simtit cand, in sfarsit, trenul s-a oprit definitiv si usile vagonului au fost desfacute?
Despre Birkenau-Auschwitz se spune, pe buna dreptate, ca a fost "o alta planeta". Nu voi evoca cele patru luni cat am stat acolo. Voi vorbi numai despre primele doua ore cate s-au scurs de la coborarea din tren pana in clipa in care mama (Ileanda), impreuna cu doi frati gemeni (Cornelia si Cornel) si fratele cel mai mic (Valentin) au intrat in camera de gazare. In ziua de 9 iunie 1944, dimineata pe la 9-10, trenul cu cel de-al cincilea lot de evrei din ghetoul din Cluj a intrat pe poarta Birkenau-lui. Cand usile zavorate au fost date inlaturi, in vagonul nostru a sunat de afara "Alle heraus" ("Toti afara") - prima comanda. A urmat cea ce-a doua comanda: "Alles dost lassen!" ("Totul ramane pe loc"!). Aceasta ne-a buimacit pe toti, adica totul ramanea in vagoane.
Sadism nazist
Cum s-au comportat ofiterii SS cu evreii deportati dupa ce ati coborat din tren? Evocati, va rog, cateva momente din prima zi.
Grabiti de strigatele repetate "mai repede, mai repede", am coborat din tren speriati, infricosati. SS-istul mai mare in grad ne-a adresat cateva cuvinte: "Doamnelor si Domnilor, stim ca ati avut o calatorie grea. Ati fost inghesuiti, n-ati avut mancare suficienta. Acum s-a terminat. Lagarul in care veti munci nu este acesta. Pana acolo mai sunt 2-3 km. Din pacate, tocmai azi nu avem suficiente masini de transport. Va rugam foarte mult: toate mamele si copiii pana la 14 ani, batranii, bolnavii sa treaca vizavi de aceasta parte a peronului. Pentru ei vom face tot posibilul sa gasim camioane. Ceilalti, care sunteti buni de munca si puteti marsalui, ramaneti pe loc". Increzatori in cele auzite, despartirea s-a facut foarte rapid, fara tipete, fara plansete. Mama si trei frati au trecut de partea opusa. Peste cateva zeci de minute, intreaga coloana din fata noastra s-a pus in miscare. Oamenilor li s-a spus ca merg spre masini. In realitate, coloana pornise spre moarte. Pana la camera de gazare mai erau 1.000-1.200 de pasi.
Asadar, atunci, acolo m-am despartit pe veci de jumatate din familia mea. Cea mai mare remuscare a mea, care m-a chinuit de-atunci si ma chinuieste si in continuare, este ca m-am despartit de mama fara s-o sarut, m-am despartit de frati fara sa-i imbratisez."
"Personal, consider corecta
definitia celor care apreciaza
ca Holocaustul cuprinde toate planurile, masurile si actiunile concepute, organizate si
infaptuite de puterea de stat
prin organele sale din cel
de-al III-lea Reich si aliatii sai vizand exterminarea sistematica si in totalitate a poporului evreu, stergerea de pe suprafata pamantului pana si a urmelor
culturii sale. Cum intreaga actiune avea la baza criterii rasiale, ea incepuse sa fie
aplicata si pe rromi. Am fost
martor ocular in lagarul «E» din Birkenau cum, intr-o noapte, la sfarsitul lunii mai 1944, cand ultimele mii de rromi din cei peste 20.000 deportati acolo
au fost gazate" -
Oliver Lustig
|
|
SPERANTE NEIMPLINITEDupa Dictatul de la Viena din 1940 prin care Romania a cedat Ungariei, Transilvania de Nord-Vest, unii evrei ramasi sub administratia Bucurestiului au preferat sa se duca in Ungaria. Legislatia maghiara fusese mai blanda fata de "problema evreiasca". Doar in ianuarie 1942 au existat cazuri de masacre ale populatiei evreiesti. Insa situatia s-a schimbat radical la 19 martie 1944, cand Germania a ocupat Ungaria, instaland un guvern fidel condus de Döme Sztöjay. Acesta a aplicat "solutia finala" sugerata de Germania in mai-iulie 1944, prin deportari in Polonia.GHETOURI SI DEPORTARI IN TRANSILVANIA DE NORD-VESTDecizia finala de ghetoizare a oraselor din Ungaria s-a luat la 26 aprilie 1944. Cele doua sectoare ale Jandarmeriei ungare din Transilvania de N-V, de la Cluj si Targu-Mures, au luat masurile de identificare a evreilor in teritoriu, iar la 3 mai 1944 au emis ordinele de trimitere in ghetouri. In cateva zile, peste 150.000 de evrei au ajuns in aceste spatii. Indrumati de sefii comunitatilor, acestia nu s-au opus dispozitiei. Putini au ales sa se refugieze in Romania. O parte a plecat pe cont propriu, altii, in mod organizat. Au existat trei puncte de trecere organizata, initiate de Consulatul Romaniei la Oradea, de comunitatea evreiasca din Turda si de avocatul Aurel Socol din Cluj. Parcurgerea granitei romano-maghiare se facea cu ajutorul taranilor localnici, romani in majoritate. Aceste calauze primeau intre 200 si 1.500 de pengo (moneda maghiara), riscand sa fie impuscati daca erau prinsi. In 1944 au trecut in acest mod in Romania aproximativ 6.900 de evrei, din care 2/3 din Transilvania de Nord-Vest si o treime din Ungaria si alte state europene, cu scopul de a ajunge in Palestina.NEGOCIERI SI TRADARIIn perioada ghetoizarii si deportarii evreilor din Transilvania s-au consumat si gesturi disperate ale unor lideri ai comunitatii. Seful sionistilor din Ungaria, Rudolf Kasztner, a preferat sa negocieze cu germanii refugierea evreilor bogati in Elvetia, in schimbul asigurarii calmului comunitatii. Platind 1,5 miliarde de dolari, au scapat de Holocaust 1.684 de evrei din Ungaria, dintre care 388 au fost "recrutati" din ghetoul din Cluj. Liderii transilvaneni au scapat astfel de camera de gazare, in schimb asigurand linistea celorlalti evrei. |
