Martiriul Brâncovenilor

Născut în localitatea Brâncoveni de prin părţile Romanaţiului, Constantin Brâncoveanu a fost ctitor al multor biserici şi mănăstiri asemenea stră­moşului după tată, Sfântului Vo­ievod Matei Basarab. "A purtat grijă pentru toţi românii din cele trei principate şi în special pentru românii transilvăneni, aflaţi sub stăpânire habsburgică. Un om de o evlavie şi o moralitate ireproşabile, tată a unspre­zece copii, căsătorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe şi nepoata lui An­tonie Vodă din Popeşti, a întrecut pe toţi domnii creştini prin martiriul său, al celor patru feciori ai săi şi al sfet­nicului Ianache Văcărescu", spu­ne părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş de cult în care se găseşte mormântul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Unsul
Dintre toţi nepoţii pe care i-a avut, domnitorul Şerban Vodă Cantacuzino îl iubea cel mai tare pe Constantin Brâncoveanu, iar pe patul de moarte i-a încredinţat pecetea domnească. După moartea acestuia, boierimea şi dregătorii ţării i-au cerut lui Constantin Brâncoveanu să primească domnia Valahiei. "El spunea că este de ajuns ceea ce este şi ceea ce i-a dat Dumnezeu, primind după multe stă­ruinţe scaunul domnesc, ştiind că es­te vrerea ţării ca să-i apere credinţa şi să-i asigure liniştea şi pacea. A fost uns domn de către mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie. Primul lucru pe care l-a împlinit a fost să continue tipărirea Bibliei de la Bucureşti, din 1688, monument de limbă româ­nească, pe înţelesul tuturor românilor din toate provinciile ţării. Toată domnia sa de peste 25 de ani a fost vreme de pace, ţara nu a cunoscut război, de­şi era înconjurată de trei imperii pu­ternice care o vrăşmăşeau – cel ru­sesc, cel otoman şi cel habsburgic. În acest răstimp Binecredinciosul Voie­vod Constantin Brâncoveanu a făcut să înflorească credinţa prin ctitorirea sfintelor lăcaşuri de închinare, cultu­ră, prin tipărirea multor cărţi, mai ales religioase şi de artă, sub toate as­pec­tele ei, creând un stil arhitectural românesc, care îi poartă şi numele, stilul brâncovesc. A purtat grijă alea­să, râvnă şi dragoste sfintelor lui Dum­nezeu biserici, atât în ţară, cât şi în întreaga lume ortodoxă. Dar mai mult decât toate a iubit Vodă cele do­uă lăcaşuri de suflet ale sale: Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti şi Mă­năstirea Hurezi din Judeţul Vâlcea. A întemeiat tipografii la Bucureşti, Sna­gov, Târgovişte şi Râmnicu-Vâlcea, având un sprijin devotat în Marele Ie­rarh şi Sfânt Antim Ivireanul".

Bănuit că ar trata pe ascuns împo­triva lor cu habsburgii şi ruşii şi invi­diat pentru averea pe care o avea, oto­manii i-au pus gând rău. Au contri­bu­it şi uneltirile rudelor sale, Cantacuzi­nii, care râvneau tronul. "La 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Pa­ti­milor, a fost prins de către turci şi i-au fost jefuite averea şi bunurile fa­miliei. Vodă Brâncoveanu întâm­pină cu demnitate şi tristeţe aceste mari încercări, pe care le consemnea­ză în ul­tima sa scrisoare adresată Pa­tri­ar­hului Ierusalimului, Hrisant Nottara în aceeaşi zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): «Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mus­tafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi ma­zilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Aceas­­tă întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumne­zeu să ne ajute. Deşi toată bo­ierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, to­tuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfinte­le-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa». La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu este aruncat în tenebroasa închisoare Edicule, a celor şap­te turnuri, unde a fost bătut şi schin­giuit aproape trei luni. Brânco­venii au fost supuşi la torturi inima­ginabile. Suferinţele şi chinurile lor au conti­nuat pentru toţi şi după mu­tarea lor la închisoarea Bostangi Basa, destina­tă demnitarilor turci. La torturile ne­sfâr­şite se adău­gau şi pâ­rele din ţară, ale Cantacuzi­nilor, ce alimentau lă­comia turcilor, care considerau că dom­nitorul, su­pra­numit de ei «Altn Bei», poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când Sfântul Voie­vod împlinea 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de căsnicie cu Doamna Ma­ria, a fost scos din tem­niţă dimpreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache şi duşi la locul unde vor pri­mi cununile muce­niciei", adaugă părintele profesor.

Andrea Memmo, plenipo­ten­ţiarul Veneţiei la Înalta Poartă, descrie în­tr-un răvaş emoţionant momentul mazilirii: "Duminică, 15 august, de di­mi­neaţă, s-a tăiat capul bătrânului prin­cipe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac îm­părătesc şi veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru baieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica secu­rea deasupra capului, au fost întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credin­ţă al Brâncoveanului răsună şi zice în­spăimântat de această însultă: «Fiii mei! Iată toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem în­să sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dra­gii mei, şi nu băgaţi în seamă moar­­­tea. Priviţi la Hristos Mântuito­rul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslav­nică!». La aceste cuvinte, Ahmed se fă­cu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic Vă­că­rescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, aces­ta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii săi şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va fa­ce turc. Însă părintele său, domnul Brân­coveanu, al cărui cap a cazut la urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştineas­că decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ». Copilaşul ascultă, ridică capul şi cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!». În urmă ucise şi pe Brânco­veanu. O, Doamne, Doamne, până-mi tremură când scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr, tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul pă­rintelui său, care se apropie de al părintelui, părând a-l îmbrăţişa!".

Trupurile mucenicilor au fost arun­cate în apele Bosforului, iar cape­tele lor au fost purtate triumfal în su­liţe pe străzile Constantinopolului, du­pă care au fost expuse la poarta Se­raiului şi apoi aruncate şi ele în mare. Câţiva creştini evlavioşi au cules din valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au în­gropat în biserica Mănăstirii Pana­ghia Camariotissa de pe Insula Halki, zidită de împăratul Ioan al II-lea Paleologul şi refăcută de Sfântul Constantin Brâncovea­nu", mai spune părin­tele Emil Nedelea Cărămizaru.

Soţia domnitorului, Maria, şi cei­lalţi membri ai familiei rămaşi în via­ţă au rămas închişi la Constantinopol până în martie 1715, fiind apoi exilaţi la Kutai, pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, până în 1716. Atunci au fost eli­beraţi şi au putut reveni în Ţara Ro­mânească. În anul 1720, doamna Ma­ria a adus în ţară osemintele muce­niceşti ale soţului său, acestea fiind înmormântate în Biserica Sf. Gheor­ghe Nou din Bucureşti. "Pe lespedea de marmură albă de deasupra mor­mântului, împodobită cu elemente decorative în stil brâncove­nesc, nu este precizat numele voievodului, pen­­tru că turcii nu îngăduiau acest lucru unui condamnat la moarte pentru «hainie» (trădare). Deasupra mor­mântului doamna Maria a aşezat o candelă de argint, filigranată, pe care era scris în slavoneşte: «Această candelă ce s-au dat la Sfenti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constandin Brân­­coveanul Basarab Voievod şi ias­te făcută de doamna măriei sale, Ma­ria, carea şi măria-sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aice să i se odihneas­că oasele, iulie 12 zile, 7228 (1720)». Ce-ea ce este de asemenea important de consemnat este faptul că locul de în­gropăciune al voievodului a fost cu­noscut la început în familie, iar cu timpul acest adevăr a fost cunoscut întrucâtva şi în obştea Bu­cu­reştiului. La 22 de ani de la aşezarea oseminte­lor Sfântului Constantin în cripta Bi­se­­ricii Sf. Gheorghe Nou, la 20 iulie 1742, nepotul său «Costandin Basarab Brâncoveanul, Biv Vel Stolnic», care închina Mănăstirii Sf. Gheorghe Nou o moşie, care îi rămăsese «de la fericitul întru pomenire moşul mieu Cos­tan­din Vodă Brâncoveanu», arătând de asemenea că bunicul său la acest «sfânt lăcaş nu numai ctitor desă­vârşit iaste», ci aici «şi oasele ferici­ţi­lor întru pomenire moşilor şi a tot neamul nostru sunt astrucate». Aceas­­tă mărturie întăreşte ceea ce doamna Maria consemnase pe candelă", subliniază părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru.

Lumină se face în anul 1914, când se împlineau 200 de ani de la marti­riu, atunci când istoricul Nicolae Iorga a cerut Parlamentului României ca ziua de 15 august să fie comemorată după cuviinţă în memoria voievodului Martir Constantin Brâncoveanu. "La începutul lunii iulie a aceluiaşi an, istoricul Virgil Drăghiceanu publica un articol despre candela de deasupra mormântului brâncovenesc şi inscrip­­ţia ei, care arată răspicat că osemintele voievodului sunt în Bise­rica Sf. Gheorghe Nou. Dascălul bi­sericii de atunci, Ion Ungureanu, afirma că el este cel care a descoperit candela cu inscripţia ei. Comisiunea mo­nu­men­telor istorice a luat hotă­rârea de a cerceta mormântul voievodal din partea dreaptă a sânului Bise­ricii Sf. Gheorghe Nou. În decembrie 1932 au avut loc cercetări arheologice care au atestat faptul că sub lespedea de marmură fără pisanie se află osemintele voievodului mucenic pentru Hristos Constantin Brânco­veanu", adaugă părintele profesor.

Cercetări. Canonizare
"S-a format o comisie de medici specialişti, condu­să de prof. dr. N. Minovici şi prof. dr F. Rainer, care a făcut expertiza osteologică şi au descoperit o tăie­tură pe a cincea vertebră cervicală, datorată lovirii cu un corp tăios, arătând că atât craniul, cât şi scheletul au aparţinut unui bărbat viguros. De faţă la scoa­terea osemintelor din mormânt a fost însuşi primul patriarh al României, Mi­ron Cris­tea. În 17 februarie 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Româ­ne a hotărât ca sfintele osemin­te ale voievodului să fie reînhumate tot în Biserica Sf. Gheorghe Nou, iar într-o altă şedinţă, la începutul lunii ace­lu­iaşi an, s-a ho­tărât ca înhumarea să aibă loc în anul 1934, când se împli­neau 220 de ani de la martiriul domnitorului. Moaştele au fost pu­se într-o raclă de lemn, înfrumuseţată cu elemente decorative brâncove­neşti, lem­nul fi­ind luat dintr-un bătrân stejar din curtea palatului brânco­ve­nesc de la Mogoşoaia. Aproape un an şi jumă­tate a stat sicriul cu sfintele ose­minte în sfântul altar al Bisericii Sf. Gheor­ghe Nou", spune părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, subliniind faptul că, în­tr-o amplă procesiune religioasă, la 21 mai 1934, sicriul cu ose­­mintele voie­vodale a fost coborât în mormântul de unde fusese­ră dezgro­pate. Ideea canonizării Sfinţilor Martiri Brâncoveni a fost lansată la şedinţa Sfântului Sinod prezidată de Patriarhul Miron Cristea, la 30 noiembrie 1934. După 58 de ani, în zilele de păstorire ale părintelui Patriarh Teoctist, Sfân­­tului Sinod al BOR avea să aprobe trecerea în rân­dul sfinţilor a voievodului martir Constantin Brânco­veanu, a fiilor săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Ma­tei, şi a gi­ne­relui său, vistiernicul Ianache Văcărescu, stabilindu-se zi de praz­nic 16 august.

Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români