x close

Supravietuirea

0
Autor: Carmen Anghel 15 Mai 2006 - 00:00

AMENINTARI
Muzeul s-a infiintat in 1936, iar cand sa-si ia avant, a venit razboiul. Apoi au venit comunistii. Apoi focurile. Dar sufletul romanilor a supravietuit.

AMENINTARI
Moara de vant si moara plutitoare din Basarabia, anul 1936. Astazi ele nu mai exista, au fost daramate cu ocazia construirii Palatului Elisabeta.

Muzeul s-a infiintat in 1936, iar cand sa-si ia avant, a venit razboiul. Apoi au venit comunistii. Apoi focurile. Dar sufletul romanilor a supravietuit.

Doamna Georgeta Stoica a trait o viata la Muzeul Satului. A fost si director general. Acum este cercetator. Pentru experienta sa a fost chemata de acasa sa ajute la pastrarea acestui loc minunat, dar si la dezvoltarea lui. Cand povesteste, are lacrimi in ochi. Retraieste momentele acelea grozave.

INAUGURAREA. In mai 1936 a fost deschiderea muzeului si s-a bucurat de foarte mare succes. Au venit Regele Carol al II-lea, ministri, o multime de personalitati politice si culturale. A avut un mare succes la public, pentru ca muzeul s-a deschis in cadrul Lunii Bucurestiului. Atunci se facuse amenajarea lacurilor din jurul Capitalei. Era o noutate. Totul a fost perfect si profesorul Gusti avea de gand sa continue. El a conceput un muzeu sociologic, in care sa pastreze modul de viata traditional prin persoane aduse din satele respective, in general fostii proprietari ai satelor care s-au adus aici si care urmau sa locuiasca si sa traiasca asa cum traiau acolo. Asta a fost o idee, sa zic, generoasa, dar a fost un dezastru din punct de vedere al pastrarii patrimoniului. De vreme ce locuiesti intr-o casa, folosesti toate obiectele acelea, era evident ca in timp se vor distruge.

RAZBOIUL. Gusti se gandea sa continue si sa reprezinte viitorul satului romanesc prin constructii noi, prin constructii tip, prin tot felul de mijloace. Asta este o faza care nu s-a mai derulat, din cauza ca intre timp a venit razboiul. Atunci, Fundatia "Regele Carol", care era de fapt proprietarul muzeului, s-a gandit ca este firesc sa ofere celor care se refugiau din Basarabia un loc unde sa se adaposteasca, pentru ca au venit foarte multi si guvernul nu putea sa faca fata. Si dupa asta, in ’48, dupa ce lucrurile se mai linistisera si guvernul reusise sa mai plaseze din refugiati, fundatia a solicitat eliberarea caselor, pentru ca muzeul sa mearga inainte asa cum a fost conceput. Si au primit un raspuns negativ. Ba, mai mult, din momentul acela se pare ca muzeul nu a mai primit nici un fel de subventie. Intre timp, pentru ca unii dintre refugiati isi gasisera ei in alta parte o locuinta, maresalul Antonescu voia sa organizeze aici ateliere de tesatorie. La sfarsitul razboiului s-a construit Palatul Elisabeta. Si pentru el s-au daramat toate casele care erau din Basarabia. Totul s-a pierdut.

Mesteri din Moiseni

EPOCA FOCSA. Dupa toate treburile astea a fost numit director Gheorghe Focsa. Nu era nici un fel de specialist. Toate casele erau degradate, in interioare era mai nimic. Exista un singur administrator si mai ramasesera doi sau trei fosti tarani, care fusesera adusi in ’36 aici si care nu doreau sa se mai intoarca in locurile de bastina. El a avut foarte mult de lucru. Focsa si-a dat seama ca daca nu elibereaza muzeul ajunge la ruina. Intre timp a intervenit Primaria, care s-a gandit ca ar fi bine sa darame tot ce este aici. Si s-a pomenit Focsa, prin ’49, in fata muzeului cu primarul Capitalei de atunci, venit cu buldozerele, ca sa demoleze muzeul. Focsa era un om extraordinar de perseverent si tenace. Si s-a asezat in fata muzeului si a zis: "Numai peste trupul meu treceti aici!". Asta stiu din povestirile lui. Pana la urma, cei de la Primarie au plecat si el a inceput sa caute sprijin la minister. Pe vremea aia, la minister era un consilier sovietic. Si a ajuns la acest consilier sovietic, care stia cum e la el, ca toate treburile astea legate de nationalitate trebuie pastrate. Acel om l-a sustinut pe Focsa in fata ministrului. Asa a scapat muzeul atunci.

LINISTEA. A urmat o perioada de inflorire a muzeului. Au inceput campaniile de cercetare ca sa refaca interioarele, s-a largit terenul muzeului inspre parc. A adus cele doua bordeie, a adus impreuna cu Paul Petrescu gospodaria de la Jurilovca, de lipoveni. Focsa a vrut sa fie reprezentate in muzeu si etniile. S-au adus si s-au completat Moldova - gospodaria de la Fundul Moldovei si Piatra Craiului. S-a constituit un sector Dobrogea. Au inceput cercetarile. S-au facut studii pe teren, s-a facut un proiect pentru amenajarea acelei parti a muzeului. Si intre timp au aparut si niste urgente, pentru ca se lucra la lacul de acumulare de la Bicaz si urma ca niste sate sa fie acoperite de ape. Si atunci s-a hotarat ca primele achizitii din Moldova sa fie facute acolo. S-a adus biserica de la Rapciuni, secolul al XVIII-lea, bordeiul de la Rapciuni si casa de la Audia. S-a mai inceput constituirea unui fond de obiecte de patrimoniu, reprezentative din toata tara. Era o atmosfera foarte interesanta, toti eram tineri, toti munceam cu placere. Erau foarte multi vizitatori, pentru ca nu se platea. Duminica erau 3.000-4.000 de vizitatori. Si la un moment dat au pus taxa. A fost o cadere colosala, a fost un an greu, dupa care oamenii s-au obisnuit cu gandul si au reinceput sa vina. Asta a durat pana in ’71-’72.

Sateni in fata Casei Nereju - 1936

SA DISPARA! Eu intre timp plecasem de aici, eram la minister, la Muzee etnografie, si la un moment dat mi s-a spus ca a venit de la Cabinetul 2 dispozitie sa se desfiinteze Muzeul Satului. Nu venea nimic scris niciodata. Se transmitea la ministru, ministrul transmitea la ministrul adjunct si dupa aia venea la Directia Muzeelor ca sa faca materialul. La inceput nu a luat nimeni in serios asemenea enormitate. Dar au inceput presiunile asupra lui Focsa ca sa faca proiecte si sa se mute la Mogosoaia. S-au facut studii cu arhitecti si s-a constatat ca panza freatica este prea sus si este imposibil sa faci pivnitele astea pe care le avem noi aici. Dar... proiectele acestea trebuia insotite de devize.

DE CE? Va spun din zvonuri:. Palatul Elisabeta era palat de protocol. Acolo se primeau sefii de stat, secretarii de partid din alte tari socialiste - si se sustinea ca, privind pe geam, de acolo, casele acoperite cu paie, este o rusine sa arati strainilor asa ceva, care arata Romania intr-un stadiu de mare inferioritate. Asta era o explicatie . S-a discutat, apoi, ca voiau sa largeasca curtea palatului.

SMECHERII SALVATOARE. Nici sefii din minister nu erau de acord. Au fost si oameni politici, dar nu se putea duce nici unul la Ceausescu sa ii spuna ca e o prostie chestia asta. Imi aduc aminte ca Manea Manescu - Focsa umbla la personalitatile acestea pentru ca el ii cunostea erau cam de aceeasi varsta, cautau in subteran nu sa demonteze total ideea ca nu se putea, dar de fiecare data sa se amane. Pentru ca, ce se intampla, se faceau hartiile acestea cu propuneri cu niste devize exorbitante - se spunea ca se strica materialele, transportul - si apareau niste sume imense. Alea se duceau - morile administrative macina incet - , treceau de la arhitecti la ministrul adjunct, la ministru, ala il tinea cat mai mult, pe urma il trimiteau la CC, mai zacea si acolo, intre timp se mai amanau si dupa trei-patru luni isi aduceau aminte si veneau iar. Se lua totul de la capat.

Gospodaria Moiseni 1936

Toata perioada asta Focsa a mai vrut sa faca doua lucruri. A vrut sa aduca minoritatile si a vrut sa aduca o casa de secui. In consiliul stiintific am hotarat sa aducem o casa saseasca pentru ca sasii au avut o pondere importanta in tara noastra. Si s-a dat dispozitie ca nu si de atunci nu s-a mai putut aduce nici o unitate. Focsa pusese ochii pe Insula Trandafirilor - din Herastrau - si visa acolo un sector international, ceea ce ar fi fost extraordinar. Dar nu s-a aprobat.

Asa ca tot periplul asta cu amenintarea cu desfiintarea a durat pana in 1989. Tot timpul, la cateva luni, la cateva luni. A mai fost un ministru. Ion Dobrescu. Visase sa faca muzeu in aer liber la Iasi, la Suceava. Nu reusise. Si a venit la Bucuresti si i-a picat in cap chestia asta sa desfiinteze muzeul. Intr-o seara m-am dus cu o hartie din asta la ministru. I-am spus: "Domnule ministru, eu nu cred ca dumneavoastra vreti sa desfiintati Muzeul Satului. A facut asa niste ochi mari si m-a intrebat: Dar de ce crezi dumneata chestia asta? Pentru ca stiu cat ati luptat la Iasi si la Suceava si daca nu s-a facut, nu din cauza dvs. A tacut, nu a zis nimic, si a adoptat si el tehnica asta cu devizul.

Dar cel mai ciudat mi s-a parut Popescu Dumitru cand era ministru. Domnule, venea la luni intregi hartia. El le tinea cel mai mult. Spunea ca sunt necorespunzatoare."

FARA BANI. A fost perioada cand represiunile erau si de alta natura. Nu se dadea decat un buget mic si atunci nu se puteau face restaurari. Nici achizitii. Muzeul este intr-o stare din ce in ce mai proasta. Si cam asa a ramas pana in ’90.

Cu sociologia se terminase dupa razboi. Sociologia era dezavuata, profesorul fusese scos din casa lui si biblioteca sa imprastiata. Pe urma, toata scoala sociologica si catedra de sociologie au fost desfiintate.
Citeşte mai multe despre:   venit,   s-au,   muzeului,   muzeul,   editie de colectie,   focsa

Afisari: 167