x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Depresia poate fi învinsă cu ajutorul dietei mediteraneene

Depresia poate fi învinsă cu ajutorul dietei mediteraneene

20 Apr 2018   •   16:30

Adoptarea dietei mediteraneene poate oferi un ajutor substanțial persoanelor care suferă de depresie severă, conform unui studiu efectuat recent de o echipă de oameni de știință din Australia, informează marți Xinhua.

Despre dieta mediteraneană se cunoaște de ceva vreme că are beneficii fizice semnificative. Acum, cercetătorii de la Universitatea Deakin din Melbourne au descoperit că poate de asemenea ajuta persoanele care suferă de tulburări mentale.

Echipa de la Deakin a studiat efectele acestui tip de alimentație asupra unui grup format din pacienți diagnosticați cu tulburări depresive majore. Aceștia au consumat timp de 12 săptămâni o dietă în care au predominat proteinele, fructele și legumele proaspete, verdețurile, uleiul de măsline și nucile, iar oamenii de știință au observat că o treime dintre participanți au declarat că au observat o îmbunătățire semnificativă a stării de spirit și a simptomelor resimțite.

Potrivit directoarei Centrului pentru Alimentație și Dispoziție din cadrul universității amintite, dieta mediteraneană a fost asociată anterior cu rezultate pozitive asupra sănătății cardiovasculare, cu reducerea riscului de diabet și creșterea longevității.

"Cunoșteam deja că dieta (mediteraneană — n.r.) are un impact foarte puternic asupra aspectelor biologice ale organismului nostru care influențează riscurile de depresie", a declarat marți Felice Jacka pentru ABC. "Sistemul imunitar, plasticitatea creierului și microbiomul intestinal par să aibă un rol central nu numai pentru sănătatea noastră fizică, ci și pentru cea mentală. Iar alimentația, desigur, este factorul principal care influențează microbiomul intestinal", a precizat aceasta.

×
Subiecte în articol: depresia Dieta mediteraneeană