x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Epilare definitivă cu viteza luminii

Epilare definitivă cu viteza luminii

28 Aug 2007   •   00:00

V-aţi săturat ca o dată la două-trei săptămăni să apelaţi la cremele depilatoare, la ceară sau aparatul pentru epilat? Acum aveţi la indemănă o soluţie care vă asigură epilarea definitivă.

V-aţi săturat ca o dată la două-trei săptămăni să apelaţi la cremele depilatoare, la ceară sau aparatul pentru epilat? Acum aveţi la indemănă o soluţie care vă asigură epilarea definitivă. Este vorba despre tratamentul cu lumină intens pulsată, destinat in primul rănd femeilor care au probleme cu pilozitatea excesivă (hirsutism). "Odată emisă, lumina pulsată este absorbită selectiv de principalele două substanţe colorate din piele: hemoglobina şi melanina.

Atunci cănd facem epilare definitivă cu lumină intens pulsată ne adresăm melaninei din rădăcina firului de păr. Lumina se transformă in energie termică, arde melanina şi, in consecinţă, şi rădăcina firului de păr. Cu căt este firul de păr mai inchis la culoare, cu atăt metoda este mai eficientă. Din acest motiv, tratamentul cu lumină intens pulsată nu se poate face pe părul blond sau alb, pentru că este păr fără pigment", ne spune dr Carmen-Madeleine Curea, medic primar dermatolog la Spitalul Clinic Colentina.

Mai multe şedinţe

Tratamentul cu lumină intens pulsată poate fi făcut pe orice zonă a corpului (faţă, axile, picioare etc.). In funcţie de căt de dese sunt firele de păr sunt necesare şase-opt, chiar zece şedinţe. "Epilarea nu se poate face intr-o singură etapă, pentru că firele de păr de pe corpul nostru cresc in mai multe faze. Lumina intens pulsată se adresează etapei de creştere a firului de păr. La prima şedinţă sunt distruşi in jur de 70% dintre foliculii piloşi. Următoarea şedinţă se face după şase săptămăni, timp in care foliculii piloşi care erau in repaus la prima şedinţă incep să crească", arată dr Carmen-Madeleine Curea.

Sfatul medicului

Eficienţa terapiei cu lumină intens pulsată depinde de caracteristicile fiecărei persoane: metabolism, profil hormonal, tipul firului de păr, numărul de foliculi piloşi. Avantajul acestei metode este că lumina intens pulsată nu afectează pielea la suprafaţă. "In cazul femeilor cu hirsutism este necesară colaborarea cu medicul endocrinolog, pentru a rezolva problemele de fond - tulburările hormonale. Creşterea părului este stimulată hormonal, iar dacă această stimulare persistă, este posibil să crească din nou firele de păr distruse cu ajutorul luminii intens pulsate", arată dr Carmen-Madeleine Curea.

REZULTATE. Specialiştii ne avertizează să nu ne aşteptăm la minuni după primele două-trei şedinţe. După prima şedinţă de epilare cu lumină intens pulsată este posibil ca firele de păr să se indesească. Aceasta deoarece impulsurile luminoase pot trece din repaus in activitate multe fire de păr.

Â

PRECAUŢIE. Terapia cu lumină intens pulsată nu este recomandată persoanelor bronzate sau celor care au pielea mai inchisă la culoare. In asemenea cazuri, lumina intens pulsată este absorbită de melanina din piele. Este distrus nu numai pigmentul din rădăcina firului de păr, ci şi pigmentul din piele, situaţie in care poţi să te trezeşti cu pete albe.

×
Subiecte în articol: păr intens lumina cosmetica pulsată pulsat