x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Hobby-uri care te ajută să slăbești

Hobby-uri care te ajută să slăbești

08 Dec 2019   •   09:26
Hobby-uri care te ajută să slăbești
Sursa foto: pixabay.com

Și, mult mai important decât atât, te ajută să fii mai puțin sedentar(ă). Sedentarismul duce nu doar la îngrășare, e posibil să previi asta dacă nu mănânci mult sau ai un metabolism bun, dar stă la baza unor probleme de sănătate care se vor resimți cu timpul, mai ales în privința sistemului cardio-vascular. Suntem ființe făcute de Dumnezeu să mergem în picioare iar mișcarea are un rol esențial în funcționarea organismului.

Dacă ți se pare greu să faci mișcare sau să mergi la sală, ar trebui să abordezi problema din alt unghi și să cauți activități care-ți fac plăcere iar atunci abia vei aștepta să ai puțin timp că să te miști. Există hobby-uri și activități zilnice banale care sunt tot forme de a face mișcare, mai ales dacă știi cum să le faci să fie amuzante. Iată câteva exemple:

1. Diverse sporturi

Înot, tenis, squash, cățărări, arte marțiale, box, sărit coarda, fotbal, volei, handbal, alergat etc. Bun, asta este varianta cea mai logică așa că am început cu ea dar mai urmează și alte exemple. Fiecare dintre aceste sporturi reprezintă moduri amuzante de a-ți petrece timpul liber și de a-ți întări relațiile cu cei din jur, important este să identifici ce îți place.

Partea minunată este că, atunci când te joci, nici nu ai presiunea competiției, deci interpretează totul ca pe un joc, nu un sport. Ideea este să te miști și să te simți bine, nu să mergi la olimpiadă.

2. Dans

Este, cum ar zice americanul, “the next best thing”. Sunt stiluri de dans care ard chiar mai multe calorii decât anumite sporturi, plus că dansul este și extrem de distractiv. Mă rog, mie îmi place mult să dansez.

3. Plimbările în natură, drumețiile

Ajută și doar să mergi mai mult pe jos. Oricât de puțină mișcare în plus ajută!

 

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×