x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Uleiuri esenţiale contra celulitei

Uleiuri esenţiale contra celulitei

de Oana Antonescu    |    09 Sep 2008   •   00:00

O reţetă foarte veche de îngrijire a pielii, care tratează foarte bine şi celulita, a fost păstrată în Mănăstirea Carmelitelor din Franţa.



“O reţetă foarte veche de îngrijire a pielii, care tratează foarte bine şi celulita, a fost păstrată în Mănăstirea Carmelitelor din Franţa. Ea se realizează din mai multe uleiuri esenţiale preparate în trecut chiar de călugăriţe şi care acum se pot procura de la magazinele cu profil naturist: 30 de picături de ulei de melisă, 3 picături de ulei de măghiran, 10 picături de ulei de scorţişoară, 30 de picături de ulei de lămîie, 50 de picături de ulei de cuişoare, 5 picături de ulei de coriandru şi 30 de picături de ulei de angelică”, ne spune dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină gene­rală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med. Uleiul carmelitelor se poate aplica pe coapse şi pe burtă, prin masaj uşor, circular, de două-trei ori pe zi. Cel mai p­uternic efect anticelulitic îl au uleiurile de cuişoare, melisă, lămîie, angelică, ce se pot folosi şi separat în aplicaţii pe zonele cu celulită.


Ardei iute pentru circulaţie

Uleiul de ardei iute, aplicat prin masaj, restabileşte circulaţia la nivelul vaselor sangvine din ţesutul adipos subcutanat şi combate foarte eficient celulita. El se poate prepara chiar acasă. Se umple cu ardei iute un borcan de 400 ml şi se îndeasă, apoi se toarnă deasupra ulei de măsline. Atenţie! Nu se aplică zilnic, ci la patru-cinci zile, pentru că poate provoca iritaţii. În cele cîteva zile de pauză se pot folosi uleiuri care tonifică pielea, precum cel de lavandă. Tot pentru stimularea circulaţiei se poate folosi uleiul din seminţe de muştar, singur sau în amestec în părţi egale cu ulei de scorţişoară şi de lavandă.  O altă reţetă recomandată de specia­listul nostru pentru tratamentul celulitei se poate prepara cu ulei de scorţişoară (20 de picături) în amestec cu ulei de salvie (20 de picături) şi ulei de trandafir (10 picături). “Pentru că vom obţine din acest amestec o cantitate mică de ulei, îl vom combina cu 50 sau 100 ml de ulei de măsline. Se lasă o oră, pentru ca uleiurile să se omogenizeze şi abia apoi se aplică”, precizează dr Cristina Bălănescu.


CALD-RECE. Aplicaţiile calde-reci re­pre­zintă o metodă eficientă de în­depăr­ta­re a celulitei, contribuind la îmbună­tăţirea circulaţiei în zona respectivă. Se face mai întîi o aplicaţie prin masaj cu ulei de ardei iute, care încălzeşte zona, apoi se spală cu apă şi cu săpun, iar peste cinci minute se aplică ulei de eucalipt sau de mentă, care răceşte. Se îndepărtează şi peste cinci minute se aplică din nou uleiul care încălzeşte. Se pot face pînă la zece aplicaţii cu fiecare tip de ulei.

VERGETURI. Este mai dificil să scăpăm de celulita care se află pe zone cu vergeturi, ne spune dr Cristina Bălănescu. Pentru aceste zone cu probleme, avem nevoie nu doar de uleiuri anticelulitice, ci şi de soluţii pentru refacerea ţesutului cutanat.  Uleiul de morcov, uleiul de sunătoare sau cel de gălbenele este cel mai eficient. Alegeţi unul dintre aceste uleiuri şi amestecaţi-l în părţi egale cu ulei de piper, ulei de scorţişoară şi ulei de sîmburi de struguri.

×
Subiecte în articol: ulei picaturi cosmetica pic