Acum o vreme, simbolul unei sectii de ortopedie era gipsul. Oamenii care intrau intr-o unitate de ortopedie vedeau plutind din sala de gips nori din acest material facut sa imbrace picioarele sau mainile unde oasele fusesera frante. Astazi, aceasta scena cu sala plina de praf de gips plutind intr-o veritabila ceata e de domeniul trecutului.

Fese si rasini

Doctor Rodica Marinescu, una dintre cele mai importante specialiste in chirurgia ortopedica atat clasica, cat si miniinvaziva, explica fracturile si incepe prin a mentiona ca in tehnicile moderne nu se mai folosesc fese de gips executate manual. Astazi exista fese de gips confectionate gata, iar gipsul are o priza rapida, se intareste in doar 1-2 minute. Si se aminteste ca a aparut si o alternativa la aparatul gipsat pus pe un os fracturat, si anume rasinile. Astazi a crescut numarul fracturilor solutionate chirurgical.

Fracturi

Exista mecanisme directe de rupere a unui os. De exemplu, o forta care a actionat cu o anume intensitate. Cand un om se apara cu mana de lovitura cu un corp contondent i se fractureaza osul bratului, dar exista si acel mecanism indirect de fracturare a oaselor, acestea sunt majoritatea fracturi. Omul cade de la acelasi nivel prin casa de la inaltimea corpului lui sau poate cadea de la mare inaltime. Acestea sunt fracturile pe oasele normale, dar exista si fracturi pe oase patologice, adica pe oase deja bolnave, care se rup mai usor. De exemplu, unii isi fractureaza un picior doar intorcandu-se brusc in pat. Un os este bolnav cand a fost slabit de osteoporoza, asta intamplandu-se mai ales la oasele scurte si groase. Dar os patologic este si osul cu tumori sau oasele cuprinse de metastaze de la cancer. Os patologic este si osul deja bolnav din pricina unor procese infectioase, cum ar fi osul afectat de osteomielita. Os bolnav este si osul dupa iradiere in tratamentele din cancer. Dar os slabit de osteoporoza este si osul constituind vertebrele coloanei vertebrale care se pot rupe doar prin ridicarea de jos a unei greutati.

Anatomie

Oasele copiilor se fractureaza mai greu si se repara mai lesne. Si asta din pricina prezentei la extremitati a cartilajelor de crestere, cele ce confera o anumita elasticitate a oaselor. Orice os lung este format din portiunea cilindrica lunga numita diafiza care are la periferie os dur, iar in interior un canal medular umplut cu vase, os spongios si cu maduva. Extremitatile osului se numesc epifize si sunt alcatuite mai ales din os spongios. Fractura este o intrerupere a continuitatii osoase. Se rup ambele portiuni din osul dens dur. La copii, ruptura este ca ruptura unui lemn verde: se rupe doar o portiune. Periostul este o membrana ce acopera osul si ea are un rol important in repararea osului si a altor tesuturi. Fracturile pot fi fara deplasarea marginilor rupturii, dar ele sunt mai rare si aplicate unui aparat gipsat realizeaza o recuperare totala.

Gipsul

Dar cele mai dese sunt fracturile cu deplasarea marginilor de oase, se rupe continuitatea osoasa si apar deformari ale regiunii. Se acumuleaza si sange in echimoze si hematoame, apar basici, caci pielea este avariata la randu-i. Cand exista fenomene de alterare a pielii in zona fracturii nu se poate trece la chirurgie decat dupa ce se vindeca pielea avariata. O practica importanta este reducerea fracturii. Sub anestezie, medicul ortoped aliniaza partile osului rupt, transformand fractura cu deplasare in fractura fara deplasare. Dupa aceasta aliniere a osului fracturat se pune un aparat gipsat care acopera zona rupta a osului, dar este prinsa in gips si articulatia de deasupra fracturii dupa cum in gips intra si articulatia de sub fractura. Uneori, exista riscul ca osul fracturat sa se deplaseze sub aparatul gipsat in timpul imobilizarii.

Semne care indica ruptura osului

Apare o durere mare in momentul accidentului care poate aduce chiar starea de soc. Imediat dupa momentul fracturii apare impotenta functionala totala. Omul nu mai poate folosi piciorul sau mana care a suferit fractura. In cazul miscarii, comanda merge doar pana la locul fracturii, iar mai departe nu. Se sesizeaza si o deformare importanta a regiunii, inregistrandu-se si deplasarea oaselor.

Ce trebuie facut

Imediat se trece la imobilizarea absoluta a zonei chiar cu atelele improvizate, pana se ajunge la o sectie de ortopedie. Orice miscare a partii de corp unde a avut loc fractura accentueaza leziunile produse de traumatism. Segmentul unde a avut loc fractura trebuie sa fie in totala nemiscare. Daca fractura a avut loc la un picior, suferindul nu trebuie sa calce pe acel picior. Trebuie sa stea in pozitie intins cu piciorul ridicat ceva mai sus, eventual pe o perna. Daca s-a rupt osul mainii, mana trebuie alipita de torace, prinsa cu o esarfa. Imediat, suferindul trebuie sa ajunga la medic pentru a nu lasa sa se deterioreze zona de piele cu hematoame, echimoze care nu mai permit reducerea fragmentelor de os rupt. Se trece imediat la examenul radiologic din fata si profil pentru a avea o imagine a fracturii.

Tratamentul este urmatorul: se realiniaza fragmentele osoase, obtinand forma osului cat mai aproape de forma initiala. Aceasta operatiune sub anestezie numindu-se reducere.

OSTEOSINTEZA. Se apeleaza si la stabilizarea prin osteosinteza, adica prin ajutorarea repararii osului prin implanturi metalice. Implanturile metalice se introduc fie in interiorul osului, fie prin fise metalice sau un cadru metalic montate pe exteriorul osului. Stabilizarea prin introducerea tijei in canalul medular al osului se face fie cu tije simple, fie cu tije zavorate, adica la capetele osului se pun suruburi care sa tina fragmentele de os aliniate. Osteosinteza cu piese in afara canalului medular se face cu suruburi, cu placi metalice, cu cercuri de sarma, cu sau fara brose. Toate aceste implanturi metalice trebuie scoase dupa un an, un an si jumatate, pentru ca osul sa nu se leneveasca, lasand pe seama pieselor de metal preluarea fortei. Osul trebuie sa lucreze singur, sa se descurce, preluand tensiunile, pentru ca osul este un element viu. CARJE. Dupa realinierea fragmentelor se efectueaza stabilizarea pe cale ortopedica, adica cu un aparat gipsat, bolnavul mergand cu carje sau cu un cadru. Stabilizarea se face si chirurgical, cand prin manevre ortopedice de reducere nu se obtine alinierea fragmentelor de oase. Chirurgical se poate obtine realinierea fragmentelor de oase printr-o operatie.