Genunchiul, mult mai complex decât o balama

Umblă o vorbă în lumea fotbalului, acolo unde împărat este piciorul. Dacă se accidentează, pentru fotbalist este mai rău să i se rupă ligamentele de la genunchi decât chiar o fractură zdravănă la ambele oase ale gambei. Chiar o luxaţie şi o entorsă la genunchi sunt mai ale naibii decât frângerea oaselor după o cotonogeală la ţurloaie. Şi asta fiindcă genunchiul este una dintre spectaculoasele construcţii din corpul omului.

MECANISM ULUITOR
Genunchiul reprezintă un mecanism uluitor atât prin arhitectura lui, cu ciudăţenii şi randamente neaşteptate, cât şi prin gradul de finisare a suprafeţelor osoase. Cei care nu ştiu cât de complicate sunt mişcările genunchiului ar putea simplifica, făcând o greşeală, că genunchiul este un fel de balama.

Profesorul doctor Andrei Firică, şeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul Clinic Colentina, explică genunchiul şi afecţiunile care-l pândesc. Genunchii şi şoldurile sunt articulaţiile cele mai importante. E adevărat că mâinile au mişcări de o mare fineţe. Dar, dacă nu stăm în picioare şi nu ne mişcăm, ce mai contează că putem face activităţi de mare precizie cu mâinile. Genunchiul pare instabil, deşi, cum vom înţelege, el are un grad înalt de stabilitate.

DE CE PARE GENUNCHIUL INSTABIL?
Pentru că el seamănă cu două bile ce stau şi se mişcă pe două suprafeţe plate, asemănătoare cu două tipsii, cu două tăvi. Cele două bile sunt arcuirile de la capătul de jos al femurului, osul pulpei. Iar cele două suprafeţe plate sunt reprezentate de zona superioară a tibiei, unul dintre oasele gambei. Când cele două bile alunecă pe cele două suprafeţe s-ar crea senzaţia de instabilitate. Dar aceste oase nu se dau peste cap fiindcă sunt ţinute în chingi de nişte ligamente foarte puternice.

Aceste ligamente sunt unele colaterale, reprezentând hăţurile laterale. Dar există şi nişte ligamente încrucişate, ca un "x". Aceste ligamente joacă rol de paznici, pentru a nu exista mişcări exagerate în genunchi. Rotula nu intervine în stabilitatea genunchiului, ci în forţa de mişcare. Foarte importantă este şi masa de muşchi ce înconjoară genunchiul. Această masă musculară primeşte informaţii de la nervii aflaţi în oase şi în capsula ce îmbracă articulaţia.

Astfel, atunci când omul se dezechilibrează, prin comenzile venite prin nervi, se încordează aceşti muşchi ai genunchiului şi omul îşi recapătă poziţia de echilibru. Genunchiul are o stabilitate complexă ce permite alergarea, urcatul scărilor, săritura peste o groapă.

În acest ansamblu, este important şi muşchiul anterior al coapsei. Acest muşchi din partea din faţă a pulpei, atunci când se contractă, e atât de forţos încât poate ridica şi 40 de kilograme. Rotula reprezintă un scripete, astfel încât greutatea ce se ridică să se dubleze prin acţiunea scripetelui-rotulă.

În genunchi mai există două meniscuri, ce îmbracă armonios femurul, os al coapsei, şi tibia, os al gambei. Meniscurile sunt zgârciuri, sunt cartilaje. Meniscurile absorb orice şoc şi repartizează uniform forţele în genunchi. Totodată, meniscurile protejează şi lichidul sinovial, acel lichid aflat în capsula genunchiului care lubrifiază, care unge toată maşinăria genunchiului. Această "maşinărie" a genunchiului poate căpăta defecţiuni când au loc accidente.

ANATOMIE COMPLEXĂ
Genunchiul, prin anatomia lui complexă, poate dezvolta mişcări ample. Este vorba de flexie, care înseamnă îndoirea genunchiului. Dar este vorba şi de extensie, care înseamnă întinderea picioarelor din genunchi. Nu este chiar o mişcare de balama. Aceste mişcări sunt mai complexe.




Părinţii se sperie când bebeluşii lor au picioarele crăcănate, în formă de paranteze. E normal la vârstele mici. Apoi, în cazul celor mai mulţi copilaşi, picioarele se îndreaptă. Picioarele capătă o formă de "x" şi asta este o poziţie firească fiindcă, dacă n-ar fi picioarele în "x" şi ar urma o linie dreaptă de sus până jos, genunchii n-ar putea executa paleta largă de mişcări.

PE BANDĂ RULANTĂ
A existat o perioadă în care, atunci când avea de suferit meniscul, el se scotea de ortopezi pe bandă rulantă. Existau chiar concursuri între chirurgi care scoate mai repede meniscul. Ulterior, s-a văzut că îndepărtarea meniscului aducea prejudicii, adică uzura numită artroză se instala mai curând în genunchiul fără menisc. Un pas înainte a fost introducerea artroscopiei, adică intrarea în articulaţia genunchiului cu o cameră video, care permitea să se vadă cât de tare este rupt meniscul şi unde este ruptura.

În intervenţia cu artroscopul există posibilitatea ca, prin nişte tuburi, altele decât cel cu cameră video, să se poată şi acţiona de chirurg cu pense, instrumente tăietoare fine. Aşa că, atunci când meniscul are o ruptură mică, cu artroscopia se poate coase sau i se poate decupa numai acea fâşie compromisă, astfel că rămâne în genunchi restul meniscului, care-şi îndeplineşte roluri importante de amortizare a şocului, de repartizare a forţelor în genunchi şi de protejare a lichidului de ungere.

Am menţionat că rotula este un os ca un scripete ce dublează capacitatea de efort a muşchiului coapsei. Fractura rotulei este uşor de tratat dacă este o fractură simplă. Dar complicaţia provine din extraordinara perfecţiune a lustruirii suprafeţelor din genunchi.

RUPTURI LA LIGAMENTE
Dacă forţările genunchiului sau accidentele sunt mai ample, apar rupturi complete la ligamentele genunchiului sau se poate rupe meniscul. Când femurul, osul coapsei, fuge faţă de axă e vorba de o luxaţie, reprezentând un accident mai complicat.

Rotula şi celelalte suprafeţe ale oaselor, tibia şi peroneul, au lustruiri perfecte la fineţea de 20.000 de angstrom. Pentru a vedea teribila fineţe din genunchi trebuie făcută comparaţia că în cele mai rafinate şi moderne tehnologii de lustruire din industria rachetelor cosmice lustruirea atinge doar 2.000 de angstrom, deci de 10 ori mai puţin decât fineţea oaselor din genunchi. În fracturile grele din genunchi tocmai asta este încurcătura.

Că, după repararea fracturii din genunchi, nu se mai poate reconstitui fineţea lustruirii suprafeţelor osoase. După repararea fracturii pe oase, apar mici neregularităţi care duc la degradarea articulaţiei şi la artrozele timpurii din genunchi.

FORŢAREA ARTICULAŢIEI
Entorsa la genunchi apare când forţăm această articulaţie, când o obligăm să se aşeze într-o poziţie anormală. Forţarea genunchiului produce o ruptură, se pot rupe câteva fibre din capsula ce acoperă articulaţia genunchiului, după cum se pot rupe câteva fibre din ligamentele acestuia. Genunchiul se umflă şi această entorsă simplă cere un tratament care nu este atât de complicat. Genunchiul cu entorsă trebuie pus în bandaje cu gheaţă, omul trebuie să stea în repaus şi să ia medicamente antiinflamatoare.