x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Înfundarea urechii e o pacoste

Înfundarea urechii e o pacoste

de Florin Condurateanu    |    24 Feb 2009   •   00:00

A venit la mine un prieten, un director zdravăn şi priceput, dar care parcă devenise alt om. Avea întipărită pe figură o suferinţă, privirea-i era stingheră şi mi s-a văitat că îl chinuie de câteva zile o senzaţie ciudată, un disconfort greu de suportat. I s-a înfundat urechea şi nu se mai desfundă.



I s-a înfundat urechea şi nu se mai desfundă. L-am întrebat dacă a primit vreo lovitură în zona urechii, dacă de curând a trecut printr-o sinuzită puternică, dacă l-au necăjit niscaiva otite. Omul dădea din umeri şi spunea că nici vorbă din toate aceste posibile motive, pur şi simplu acum patru zile, dimineaţa şi după-amiaza, a fost obligat să călătorească cu avioanele. Prin ridicarea la înălţime s-a ales cu urechea înfundată, neplăcere de care nu mai scapă de câteva zile. Bineînţeles că omul avea dreptate, fiindcă atunci când urechea îţi e înfundată nu numai că nu mai auzi, dar ai şi o senzaţie de cap greu, de cap plin cu câlţi. L-am trimis la unul dintre bunii medici ORL-işti de la Clinica de ORL a Spitalului "Sf. Maria" şi doctorul Claudiu Manea l-a scăpat de necazul urechii. Mulţumindu-i simpaticului şi apreciatului doctor Claudiu Manea, l-am rugat să ne explice acest fenomen care li se întâmplă multora: înfundarea urechii. Şi iată explicaţia stării de ureche înfundată, situaţie care se întâlneşte atât de des.

TROMPA LUI EUSTACHIO
Urechea este compusă din urechea externă, cuprinzând pavilionul urechii şi conductul. Urmează urechea medie, alcătuită din timpan, din cele trei oscioare numite scăriţă, ciocan şi nicovală. Urechea internă comunică cu osul mastoidian din spatele urechii dar, foarte important, are legătură şi cu spatele nasului, deci cu rinofaringele, printr-un canal numit trompa lui Eustachio. Trompa lui Eustachio este un conduct tapetat cu o mucoasă foarte subţire, un conduct milimetric şi cu sinozităţi. Trompa lui Eustachio permite scurgerea secreţiilor de mucus produse de urechea medie spre spatele nasului, secreţie pe care o înghiţim. Totodată, prin trompa lui Eustachio se face aerisirea urechii medii, comunicând cu spatele nasului. Orice cauză care produce o proastă funcţionare a vasului, cum ar fi obstrucţia, deci un obstacol în nas, provoacă o insuficientă intrare a aerului, situaţie care perturbă nu numai nasul, ci şi urechea. De asemenea, orice inflamaţie în interiorul trompei lui Eustachio provocată fie de microbi, fie de o diferenţă de presiune cauzează o insuficienţă de cantitate de aer pentru aerisirea urechii medii. Aşa se întâmplă la decolarea şi aterizarea avioanelor, la urcarea pe serpentine, la scufundări în apă, când există o diferenţă între presiunea din urechea medie faţă de presiunea de afară, aşa că se suge timpanul. Din pricina diferenţelor de presiune, timpanul nu mai vibrează bine şi se simte senzaţia de ureche înfundată. Apariţia unor tumori poate duce la astuparea trompei lui Eustachio şi se impune scoaterea chirurgicală a acestora. Şi polipii pot fi de vină. Aceste vegetaţii regresează după pubertate, dar la copii şi la unii oameni maturi rămân prea mari, împiedicând buna aerisire a urechii medii, şi bineînţeles, nasul înfundat.

NASUL ÎNFUNDAT
Care sunt cauzele principale ale acestei proaste funcţionări a trompei lui Eustachio numită disfuncţie tubară? În primul rând, o cauză este nasul înfundat din răceli cu secreţii care înfundă şi urechile. Inflamaţia mucoasei din nas dintr-o viroză are ecou şi în înfundarea urechii, căci virusurile au inflamat şi trompa lui Eustachio. Tratamentul este desfundarea trompei lui Eustachio prin scurgerea secreţiilor din urechea medie. Când nu se reuşeşte, secreţiile umplu urechea medie şi bombează timpanul, care doare. În otita medie congestivă, dar şi în aceste situaţii cu virusuri, tratamentul este cu medicamente antiinflamatoare de desfundare a nasului, cu picături de desfundat nasul timp de 3-5 zile şi de spălare cu apă cu sare în nas. O viroză respiratorie trebuie tratată ca să nu se ajungă şi la inflamaţii în urechi.

RINOSINUZITE
Altă cauză de înfundare a urechilor, adică de disfuncţii tubare, este reprezentată de rinosinuzite, adică de inflamaţii în nas şi sinusuri. Curge puroi în nas, dar şi în spatele nasului şi îl înghiţim. Aceste secreţii cu puroi trec deci şi pe lângă deschiderea trompei lui Eustachio şi inflamează şi mucoasa capătului trompei, aşa că se blochează şi trompa. Trebuie tratată rinosinuzita cu antiinflamatoare, cu antibiotice 14 zile, dar numai medicul stabileşte medicaţia. Rinitele, adică guturaiele, chiar şi cele alergice, poluarea sau unele medicamente trebuie tratate pentru a recăpăta buna respiraţie şi aerisirea urechii. În caz de polipi prea mari, ei trebuie operaţi.

ÎN AVION
Ce se întâmplă când schimbăm altitudinea fie prin călătoria cu avionul, prin ascensiunile la munte, fie prin scufundări? Este normal să se înfunde urechea, fiindcă trompa lui Eustachio nu egalizează atât de repede presiunile de o parte şi de alta a timpanului. La decolarea bruscă a avioanelor, trompa nu are timp să egalizeze presiunile şi timpanul este tras de vidul din ureche. Pentru a ne desfunda urechile, la schimbarea de altitudine trebuie să înghiţim de mai multe ori, fiindcă musculatura antrenată în aceste înghiţituri se află de o parte şi de alta a trompei lui Eustachio. Când aceşti muşchi pentru înghiţire se mişcă pun în mişcare şi trompa, care închide şi deschide de mai multe ori drumul aerului, egalizând presiunile. Din acea cauză, era bine când la decolarea avionului, se sugea o bomboană sau se mesteca gumă. Dacă după puţin timp nu se mai desfundă urechea, motivul este o proastă funcţionare a trompei lui Eustachio. Poate ai o inflamaţie în trompă, poate că nasul este înfundat (rinite, deviaţie de sept, rinosinuzite). În întârzierile acestea de desfundare a urechilor trebuie consultat ORL-istul. Cei care ştiu că au astfel de probleme, înainte de zborul cu avionul, la munte sau când fac scufundări să înghită un medicament antiinflamator sau să-şi pună în nas picături de desfundat nasul. Prea multe episoade din acestea de rele funcţionări ale trompei lui Eustachio pot duce la otite şi la scăderea auzului. Dacă nu trece starea de înfundare a urechii, ORL-istul poate introduce un cateter în ureche pe care să bage direct în trompa lui Eustachio medicamente aniinflamatoare. Esenţial este să respirăm pe nas ca să avem şi o bună aerisire a urechii.

DEVIAŢII DE SEPT
Atât de desele deviaţii de sept, adică de perete strâmb între nări, duc la astuparea nasului, dar prin proasta respiraţie pe nas se ventilează rău şi urechea medie. Deviaţiile de sept, când nu mai pot fi suportate, se operează.

×