x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Kilogramele in sarcina

Kilogramele in sarcina

00 0000   •   00:00

Obsesia kilogramelor nu ocoleste nici o gravida. Viitoarea mamica are intotdeauna senzatia ca s-a ingrasat mai mult decat trebuie si ca sarcina ar putea sa nu decurga normal. Ingrijorarea este cat se poate de fireasca pentru ca se poate solda nu doar cu dureri de spate si varice, ci si cu alte complicatii, mai serioase, precum hipertensiunea arteriala. In plus, de kilogramele in exces se scapa mult mai greu dupa nastere.  

Crestere graduala

MASURI. Daca nu indepliniti standardele de greutate nu este deloc recomandat sa incepeti o cura de slabire in timpul sarcinii, ci sa va alimentati rational. "Principala cauza a acumularii excesive de kilograme este cantitatea mare de mancare consumata la o masa. Gravida trebuie sa aiba trei mese principale si doua gustari, care sa cumuleze 80-100 grame proteine/zi, 80 g lipide/zi si 250 g glucide/zi", ne spune dr. Anca Simionescu.
Ca o regula generala, gravida trebuie sa stie ca intr-o sarcina normala ia in greutate 10-12 kilograme: 5-6 kilograme cantareste bebelusul cu lichidul amniotic si placenta, iar alte 5-6 kilograme le acumuleaza gravida, prin cresterea greutatii uterului, a sanilor, retentia apei si formarea grasimilor de rezerva. "In mod normal, pana in saptamana a 27-a de sarcina, cresterea este de 250-300 de grame pe saptamana, adica un kilogram pe luna. Incepand cu saptamana 28, cresterea in greutate este de 400-500 de grame pe saptamana", ne precizeaza dr. Anca Simionescu, medic primar obstetrica-ginecologie in cadrul Spitalului Clinic Filantropia. Hrana femeii gravide trebuie sa acopere nevoile alimentare materne si sa asigure dezvoltarea armonioasa a fatului. Fata de perioada de dinainte de sarcina, viitoarea mamica are nevoie de un supliment caloric: 200 kcal/zi in trimestrul al doilea si 350-400 kcal/zi in trimestrul al treilea. Pentru sarcina multipla se adauga la acestea alte 300 kcal/zi.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul sarcina