Transplantul hepatic, preocupare pentru calitate

Profesorul doctor Irinel Popescu, şeful Centrului de Transplant Hepatic Fundeni, spune că, de la an la an, creşte numărul transplanturilor de ficat şi procentul de supravieţuire. Dacă ar exista un număr mai mare de donatori, echipa coordonată de prof. dr. Irinel Popescu ar putea oferi o şansă mai multor pacienţi dintre cei 300 înscrişi pe lista de aşteptare.

Profesorul doctor Irinel Popescu, şeful Centrului de Transplant Hepatic Fundeni, spune că, de la an la an, creşte numărul transplanturilor de ficat şi procentul de supravieţuire. Dacă ar exista un număr mai mare de donatori, echipa coordonată de prof. dr. Irinel Popescu ar putea oferi o şansă mai multor pacienţi dintre cei 300 înscrişi pe lista de aşteptare.

Jurnalul Naţional: Câte transplanturi vă proiectaţi pentru acest an?

Irinel Popescu: De la începutul anului au fost efectuate 6 transplanturi de ficat şi ne propunem ca, până la sfârşitul lui 2008, să realizăm 36-40, depăşind astfel cifra de 31 de transplanturi în 2007. Dar trebuie să spunem că a crescut şi numărul bolnavilor înscrişi pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat, ajungându-se la aproximativ 300. Evident, cele

36-40 de potenţiale transplanturi proiectate pentru acest an nu vor putea acoperi cererea. Ne apropiem de 140 de bolnavi transplantaţi, începând din anul 2000.

Jurnalul Naţional:  Ştiu că aţi avut recent chiar două transplanturi într-o zi.

Irinel Popescu:La începutul lunii, într-o zi, am avut un transplant programat de la donator în viaţă. În aceeaşi zi am avut un donator decedat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucu­reşti. Astfel, într-o singură zi, am efectuat două tranplanturi. Aceeaşi situaţie este posibilă şi săptămâna aceasta: un donator decedat la Cluj şi un transplant programat de la donator viu. Ne propunem să continuăm în acest ritm, alternând transplantul de la donator în viaţă cu cel de la donator decedat. Asta de­monstrează că potenţialul echi­pei noastre este mult mai bun şi, dacă am avea suficienţi donatori, am putea aco­peri probabil toţi pa­cienţii înscrişi pe lista de aşteptare.

Jurnalul Naţional:  Deşi nu înregistrăm un număr optim de donatori, sun­teţi în situaţia de a re­fu­za un organ?

Irinel Popescu:În ceea ce priveşte donatorul de la Cluj, date arată că s-ar putea să fie un donator aşa-zis marginal. De curând, am refuzat un donator, pentru că am considerat cantitatea ficatului necorespunzătoare. Este posibil ca situaţia să se repete. Asta demonstrează grija pentru pacient, deoarece un ficat “marginal” poate crea probleme. Ne dorim să avem cât mai multe organe, să rezolvăm cât mai mulţi pacienţi de pe lista de aş­teptare, dar şi să înregistrăm rezultate foarte bune. Totuşi pri­mează obţinerea de rezultate foarte bune. Iar acceptarea unui ficat “mar­ginal”, cum îl numim noi, se face doar în situaţii deosebite, când primitorul este într-o situaţie limită şi aceasta este singura soluţie în ca­zul lui. Dar tendinţa noastră este de a refuza ficatul, când calitatea lui nu este optimă.

Jurnalul Naţional:  De-a lungul timpului cum a evoluat procentul de supravieţuire a pacienţilor transplantaţi?

Irinel Popescu:În cazul celor 6 transplanturi efectuate în primele două luni ale acestui an, înregistrăm o supra­vieţuire a pacienţilor de 100%. Domnul Gheorghe Penea, primul pacient transplantat cu succes în clinica noastră, în aprilie 2000, intră în curând în cel de-al optulea an de la intervenţia chirurgicală.

În ultimii ani, când volumul de activitate a crescut – şi mă refer la anii 2006, 2007, – supravieţuirea postoperatorie imediată a fost de peste 90%.

Avem o supravieţuire globală de aproximativ 65%, cifră sa­tisfăcătoare, comparabilă celei înregistrate în alte centre. Trebuie precizat că nu există o medie europeană sau una americană. Fiecare centru de transplant are propriile cifre de mortalitate imediată şi de supravieţuire, în funcţie de cazurile acceptate, de gravitatea acestora etc.

Ne propunem să rămânem la aceste cifre, în condiţiile în care transplantul de ficat este poate cea mai dificilă intervenţie din chi­rurgie, în condiţiile în care bolnavii cirotici prezintă probleme grave, în condiţiile în care noi avem o rată de refuz foarte mică din motive de riscuri operatorii. Desigur, su­pra­vieţuire de 100% nu este posibilă, pentru că aceasta ar însemna să refuzăm pe unii bolnavii, care din start au riscuri majore.

Dar cu cât experienţa centrului este mai mare – ceea ce explică îmbunătăţirea rezultatelor obţinute în ultimii ani – şi cu cât selecţia donatorilor şi primitorilor se face mai atent, cu atât cresc performanţele.

Jurnalul Naţional:  Ce ne spuneţi în ceea ce priveşte supravieţuirea la distanţă a acestor pa­cienţi?

Irinel Popescu:În ceea ce priveşte supra­vie­ţui­rea la distanţă, am observat câteva probleme. Astfel, în cazul bolnavilor de cancer transplantaţi, uneori poate să apară recidiva de cancer. În plus, la bolnavii cu hepatita C, virusul C recidivează foarte frec­vent pe ficatul transplantat. Dacă împotriva virusului B avem tratamente eficiente, avem şi vaccin, nu acelaşi lucru putem spune despre virusul C. Astfel, la distanţă, din păcate, se mai pierd un număr de bolnavi.

Jurnalul Naţional:  Ce înseamnă selecţia do­na­torilor?

Irinel Popescu:Înseamnă a accepta doar organe foarte bune, de la tineri, fără pro­bleme severe de sănătate. Dar nu întotdeauna putem să o facem. Sunt donatori mai în vârstă care poate au consumat alcool de-a lungul timpului, suferinzi de steatoză, boală frecventă la ora actuală. Or, din lipsă de organe, câteodată, suntem nevoiţi să-i utilizăm.

Jurnalul Naţional:  Şi selecţia primitorilor?

Irinel Popescu:Primitorul perfect al unui ficat este un bolnav cirotic, dar cu o ci­roză care să nu fie foarte avan­sată, să nu prezinte probleme cardiace, renale sau de altă natură. Dar aceşti pacienţi nu sunt candidaţi la transplant, pentru că la transplant ajung bolnavi cu probleme foarte grave. Şi atunci este o combinaţie între factorii de risc acceptaţi şi rezultate. De aceea fiecare centru de transplant are propriile lui rezultate.

Jurnalul Naţional:  Rezultatele pe care le ob­ţineţi la Centrul de Trans­plant Hepatic Fundeni sunt comparabile ce­lor co­mu­nicate de alte centre?

Irinel Popescu:Sunt comparabile celor comunicate de alte centre, dar trebuie să ţinem seama de câteva aspecte. În perioada eroică de pionierat a transplantului de ficat pe care

ne-am asumat-o, când nici măcar nu se punea problema unui program de transplant (pus la punct în mare parte cu eforturile Institutului Fundeni şi mai puţin cu eforturi de la nivelul Ministerului Sănă­tăţii), am acceptat bolnavi din toate categoriile, chiar cu riscuri mari. De asemenea, trebuie să ţinem seama că în ultimii ani am reuşit să avem volumul de activitate pe care ni

l-am propus, similar centrelor cu experienţă. Mai precis, în ultimii doi ani de când s-a conturat un astfel de Centru de Transplant Hepa­tic la Fundeni, de când există Agenţia Naţională pentru Transplant, de când există finanţarea pro­gramului de transplant din partea Ministerului Sănătăţii, de când numărul donatorilor a crescut.

Asumare

“În perioada eroică de pionierat a transplantului de ficat pe care ne-am asumat-o, când nici măcar nu se punea problema unui programde transplant (pus la punct în mare parte cu eforturile Institutului Fundeni şi mai puţin cu eforturi de la nivelul Ministerului Sănătăţii), am acceptat bolnavi din toate categoriile chiar cu riscuri mari”

prof. dr Irinel Popescu

Caz de revistă

Cele mai multe cazuri de transplant au fost comunicate inclusiv în literatura internaţională de specialitate. Unul dintre aceste cazuri a fost inserat în revista Transplantation, cea mai prestigioasă publicaţie de transplant. În momentul de faţă lucrăm împreună cu revista National Geographic România la un material despre transplantul hepatic, pe baza intervenţiilor realizate în clinica noastră. 

magda.marincovici@jurnalul.ro