x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Visam si-n burta mamei

Visam si-n burta mamei

03 Mar 2004   •   00:00

Continuand excursia misterioasa prin lumea visului, iata cum raspunde doctorul Radu Rogozea, presedintele Societatii Romane impotriva Epilepsiei si membru al Academiei de Stiinte Medicale, la intrebarea daca se poate muri in somn din pricina unui vis foarte agitat.

"In vis, pulsul se accelereaza, creste tensiunea arteriala, omul are emotii si pe acest fond se poate si muri. Visul produce o activare a sistemului nervos, dar si sistemul nervos este cel ce activeaza un vis. In somn, atentia este orientata spre vis, creste tonusul nervos pe organele de simt, pe ureche sau ochi. Creste in timpul visului metabolismul in creier, dar si aportul de sange spre creier si schimbul de oxigen, se mareste temperatura cerebrala. In timpul visului se inregistreaza miscari ale ochilor pe orizontala, ei urmaresc scene, in somnul lent nu exista insa asemenea miscari ale ochilor. In timpul somnului, omul are si mioclonii, sunt in miscare muschii."

De altfel, e interesant ca oamenii viseaza inca din burta mamei, cand loveste cu piciorusele in abdomenul gravidei, fatul viseaza. Vizeaza si animalele, e usor de observat cum au trairi in somn cainii si pisicile. In timpul visului, omul gandeste, este o activare a perceptiilor, stimulii sunt mai puternici, dar ei vin din interiorul fiintei. Visul se traduce prin imagini, dar acestea sunt halucinatii, caci imaginea este ireala. Imaginile sunt in miscare in cursul visului, ele sunt credibile, omul crede in imaginile din vis, este convins ca ele exista. In cursul visului, omul adormit vorbeste, cand vede imaginile din vis, omul vorbeste cu sine.

La baza visului se afla o gandire vizual halucinatorie. Visul poate fi o continuare a evenimentelor din timpul zilei. De exemplu, daca il urasti pe vecin, noaptea il visezi ca-l bati. Daca m-a chinuit ziua o nevralgie, noaptea visez ca stomatologul imi scoate o masea. Umbla candva vorba cum ca intr-un anume fel viseaza un cardiac, in alt fel viseaza bolnavul de stomac sau plamani. Pana acum, medicina nu a confirmat aceste variante. Dupa cum e o aiureala interpretarea viselor de asa-zisi profesionisti in descifrarea viselor.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă