x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 2 scheme pentru o siluetă de vis. Singurele de care ai nevoie ca să slăbești

2 scheme pentru o siluetă de vis. Singurele de care ai nevoie ca să slăbești

27 Aug 2017   •   19:50
2 scheme pentru o siluetă de vis. Singurele de care ai nevoie ca să slăbești

Când a început să mă preocupe chestia asta cu nutriția m-am pus pe citit și mi se părea totul foarte complicat. Aveam senzația că să mănânci bine pentru corpul tău înseamnă să nu mai mănânci mare lucru. Unde sunt 2 nutriționiști sunt 3 păreri, ca la avocați. :))

Vă spun sincer că cel mai mult m-au ajutat cărțile profesorului Gheorghe Mencinicopschi, nu doar pentru că este un specialist reputat la nivel mondial în domeniu dar pentru că vine cu argumente logice pentru orice și să aplic principiile sale nu a însemnat să mor de foame. Eu una nu pot să adorm dacă-mi este foame. Mâncatul nu reprezintă o plăcere pentru mine dar este esențial să mă satur.

Și, după ce am citit foarte mult, am înțeles că totul este, de fapt, destul de simplu și că poate fi sintetizat în două scheme, făcute tot de doctor Menci, desigur, cuprinzătoare și ușor de citit. Împreună reprezintă tot ce ai nevoie ca să mănânci bine fără să te îngrași.

 

Citește tot articolul pe andreeasava.ro

×