x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce este poliartrita reumatoidă şi care sunt simptomele

Ce este poliartrita reumatoidă şi care sunt simptomele

17 Sep 2014   •   15:06
Ce este poliartrita reumatoidă şi care sunt simptomele

Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă boală reumatică de tip inflamator. Iată care sunt principalele simptome şi cum poate fi
ameliorată durerea.

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care afectează articulaţiile mici, în special pe cele ale mâinilor, provocând dureri, inflamaţii, rigiditate şi, în timp, pierderea mobilităţii. Aproximativ 1% din populaţia generală a României (200.000 persoane) este afectată de poliartrita reumatoidă, incidenţa fiind de trei ori mai mare la femei, comparativ cu bărbaţii. Vârsta medie la debut este între 25-40 de ani. În contextul în care sunt afectate persoane tinere, iar boala are o evoluţia severă, cronică şi invalidantă, nu este doar o problemă medicală, ci şi una socială.

BOLI greu de diagnosticat

Poliartrita reumatoidă afectează viaţa profesională, aproximativ 20-30% dintre pacienți suferă de dizabilitate permanentă legată de muncă încă din primii 2-3 ani de boală, iar 60% dintre aceştia îşi pierd locul de muncă în primii 10 ani de la declanşarea bolii.

Conform studiilor, incidenţa poliartritei creşte anual cu 2,5% la femei şi 0,5% la bărbaţi, afecţiunea reprezentând aproximativ 10% din totalul bolilor reumatice. Pe de altă parte, afecţiunile reumatice reprezintă a doua cauză de dizabilitate la nivel internaţional, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Citeşte şi
Boli pe care le poţi face mai devreme decât crezi


"Sunt multe cauze care pot să contribuie la apariţia bolii dar, în general, ea apare pe un teren de predispoziţie genetică, peste care se suprapun factori declanşatori, în special infecţii. Statisticile arată că se produce o reducere a duratei medii de viaţă cu 5-10 ani, ceea ce este o consecinţă importantă. Acest lucru apare din cauza faptului că boala poate să genereze complicaţii la nivelul organelor interne. Poliartrita reumatoidă nu este doar o boală a artriculaţiilor, ea afectează organismul în întregul lui şi din această cauză poate să antreneze astfel de probleme", a declarat Cătălin Codreanu, medic reumatolog.

Mai multe simptome ale acestei boli periculoase pe RomâniaTV.net.

×