x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cercetătorii au găsit cea mai bună metodă de a te răcori pe caniculă. Citeşte recomandările specialiştilor

Cercetătorii au găsit cea mai bună metodă de a te răcori pe caniculă. Citeşte recomandările specialiştilor

23 Aug 2012   •   10:28
Cercetătorii au găsit cea mai bună metodă de a te răcori pe caniculă. Citeşte recomandările specialiştilor

In ciuda parerilor traditionale, inghetata si bauturile foarte reci nu sunt recomandate pe timp de canicula, anunta Daily Mail, citat de Mediafax. In schimb, o ceasca de ceai si sendvisuri cu castravete sunt cele mai bune optiuni alimentare care pot racori organismul pe timp de canicula, potrivit specialistilor reuniti la intalnirea anuala a American Chemical Society.

Specialistii recomanda ca apa sa fie consumata mai degraba la temperatura camerei decat de la gheata in cele mai fierbinti zile ale anului.

In schimb, unul dintre felurile de mancare traditionale britanice, sendvisurile cu castravete, reprezinta o optiune buna pentru a combate efectele caniculei. Insa nu cele cu paine alba, fara coaja, asa cum se servesc de obicei in restaurante, ci cu paine integrala si un strat subtire de maioneza si sare de mare. Printre alte alimente si bauturi recomandate de experti se numara berea, ceaiul si chiar curry-ul.

Se pare ca acei colonisti britanici din India pana in Singapore si din Africa pana in Australia si-au dat seama foarte repede care sunt optiunile culinare ce functioneaza cel mai bine la tropice.

Cheia este, spune cercetatorul Sara Risch - consultant din industria alimentara americana -, sa se reduca temperatura corporala, sa se evite deshidratarea si sa se retina in organism mineralele si vitaminele esentiale.

Fructele si legumele cu un continut mare de apa sunt in mod particular foarte potrivite pentru canicula, printre acestea numarandu-se castravetele, dar si pepenele si tulpinile de telina.

Produsele din cereale sunt, de asemenea, bune pentru organism, pentru ca asigura necesarul de magneziu si calciu, prevenind crampele musculare care pot aparea din cauza deshidratarii.

Din acest motiv, painea integrala este buna, la fel ca si berea - atat timp cat este consumata cu moderatie si nu foarte rece.

Desi tentatia este mare, este bine sa se evite inghetata si bauturile foarte reci, spune Risch, pentru ca racesc partea corpului cu care intra in contact, dar determina celelalte parti ale corpului sa intre in soc si blocheaza sistemul de racire al corpului.

Bauturile fierbinti sunt potrivite, in schimb, efectele cofeinei continute de acestea sunt un subiect de disputa. Insa se pare ca taninurile - din ceai si vin - sunt buni agenti de racire pentru organism.

Alimentele picante provoaca transpiratie - o buna metoda a organismului de a se raci -, de aceea sunt recomandate preparate precum curry-ul, care contine ghimbir si ardei iute. Din acest motiv, de altfel, in tarile fierbinti se consuma multe preparate picante.

Specialistii mai recomanda evitarea alimentelor cu multe proteine si grasimi pentru ca organismul se lupta foarte mult sa le digere. Acest lucru include atat dulciurile, cat si produsele din carne.

×