x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Efectele distrugătoare ale telefonului mobil asupra sănătăţii. Vederea, somnul şi sănătatea mentală, în pericol

Efectele distrugătoare ale telefonului mobil asupra sănătăţii. Vederea, somnul şi sănătatea mentală, în pericol

22 Sep 2014   •   10:31
Efectele distrugătoare ale telefonului mobil asupra sănătăţii. Vederea, somnul şi sănătatea mentală, în pericol

Lumina albastră emisă de telefonul mobil afectează vederea şi somnul, ceea ce poate duce inclusiv la probleme de sănătate mentală, potrivit mai multor studii.

Lumina de culoare albastră face parte din spectrul luminii emise de Soare, ceea ce înseamnă că oamenii sunt expuşi ei în fiecare zi. Totuşi, expunerea pe timpul nopţii la lumină albastră, care este emisă la niveluri mari de telefoanele inteligente, tablete, laptopuri şi alte dispozitive cu ecrane bazate pe tehnologia LED, poate duce la deteriorarea vederii, informează antena3.

De asemenea, expunerea la acest tip de lumină duce la încetarea producţiei de melatonină, un hormon care reglează trecerea organismului din starea de veghe în cea de somn. Când nivelul de melatonină şi ciclul somnului sunt dereglate, creşte riscul de a dezvolta o serie de maladii, de la depresie la cancer.

Ecranele dispozitivelor folosesc lumina albastră pentru că este foarte puternică şi permite folosirea aparatelor şi în condiţii de lumină solară puternică, pentru a putea citi afişajul. Oamenii au început să fie expuşi unor niveluri ridicate de astfel de lumină doar în ultimii 10-20 de ani, iar acum au început să se vadă şi consecinţele. 

×