Jocul Datoriei

Maine, 13 februarie, e ziua lui… !
M-a intrebat multa lume cum reusesc sa traiesc. Am sa va descriu pe scurt, desi stiu ca nu va fi o lectura placuta. La inceput ai vrea numai sa dormi… este dealtfel singurul lucru pe care poti sa-l faci. Si-ai dori sa poti dormi toata viata. Urmeaza apoi o perioada in care numai gandul ca vine noaptea iti da fiori. Toate fricile de care stiai sau nu ca exista iti ridica parul pe tine si te inunda in transpiratie. Reusesti sa adormi in cele din urma, spre dimineata, dupa ce ai spus in gand Tatal Nostru pentru a 301-a oara. Frica aceasta inexplicabila este rezultatul vinei pe care… o duc. Vina ca nu am stat in permanenta cu ochii pe el si ca din cauza asta a suferit o saptamana cum nici nu pot sa-mi imaginez, vina ca l-am pedepsit uneori, vina ca il suparam cand nu dormeam cu el, vina ca il trimiteam la gradinita, desi el nu dorea acest lucru, vina ca nu-l lasam - cat ar fi vrut - sa se joace pe calculator… Ma intreb daca cineva i-a facut vreun program "de joaca pe calculator" medicului care ar fi trebuit sa fie pe salvarea care l-a preluat pe Vlad. Am promis ca voi continua povestea, dar o voi rupe putin, pentru a va povesti finalul.

A venit si nefasta zi de 23 octombrie… eram sigura ca in acea zi vom fi din nou impreuna si cosmarul se va termina. Nu aveam nici cea mai vaga banuiala ca atunci avea sa inceapa… Eram plina de speranta… Ca de obicei, s-au format mai multe echipe de cautare si am plecat fiecare in alta directie. Bateam campii aiurea la vreo 3 km de manastire, cand s-a auzit un telefon si o voce: "L-au gasit! Au gasit copilul! Traieste!".

…L-au gasit pe Vlad intr-o rapa. "L-am strigat, a miscat manuta si a deschis ochii. Il auzeam cum respira - greu - , dar respira. Nu aveam semnal acolo, nu aveam cum sa anuntam salvarea, asa ca l-am invelit, l-am luat in brate si am inceput sa alergam spre manastire. Toti cei care l-am dus in brate am vazut ca traia." Cam astea sunt cuvintele unuia dintre prietenii nostri care l-au gasit. Au ajuns in zona manastirii, Costin l-a luat si a urcat intr-o masina, care a pornit in tromba spre… intalnirea cu ceea ce ar fi trebuit sa fie salvarea… copilului nostru. Dar n-a fost asa… Au sperat - l-au vazut chiar ca prinde culoare in obraji si ca e transpirat la picioare - , dar au primit o veste crunta cand l-au predat - unei asistente: "E mort de cateva ore!", drept pentru care s-a multumit sa-i puna o masca de oxigen pe fata. Era o salvare ultradotata... mai putin cu medic... (acesta era in timpul programului de jocuri pe calculator). Probabil ca in dorinta domniei sale de a se simti cu constiinta impacata (in cazul in care este in posesie de asa ceva) a ajuns la concluzia ca Vlad era mort de cel putin 10 ore. Cum ramane cu oamenii care l-au vazut si jura ca nu este asa?

Ca sa va faceti o idee de ce sunt asa de dura, transcriu aici o parte dintr-un e-mail pe care l-am primit de la un medic din Ohio: "Vlad era un copil fara probleme medicale inainte de a fi expus la conditiile de afara si cred ca avea sanse destule daca se intervenea la timp. Iata cateva fragmente traduse dintr-un tratat de pediatrie referitoare la hipotermie: «Hipotermia severa mimeaza moartea. Pacientul este palid sau cianotic, pupilele pot fi fixe si dilatate, muschii sunt rigizi si poate sa nu existe puls. Bataile inimii, chiar reduse la 4-6 pe minut, pot asigura irigatia suficienta a tesuturilor, pentru ca nevoile metabolice ale organismului scad in hipotermie severa.» Resuscitarea presupune masuri foarte agresive pentru a restabili circulatia si respiratia. Copiii si tinerii fara alte probleme medicale au sanse mari sa supravietuiasca fara sechele daca se intervine la timp si corespunzator in hipotermie."

... fara comentarii...

De aceea, salut din tot sufletul proiectul cu "salvarea de cartier"! Ii rog numai pe cei care se ocupa de punerea in practica a acestuia sa se asigure ca personalul de pe aceste salvari va fi dornic de a-si pierde timpul cu salvarea de vieti. Si am o propunere pentru cei care sunt in masura sa ia astfel de decizii: in programa multelor trepte pe care le are de trecut un medic pentru a-si putea manifesta invataturile, ar trebui sa existe si examene... de constiinta.

N-am avut noi norocul sa intervina oamenii care... au aceasta datorie. Sper insa ca de-acum incolo cei care au nevoie sa fie mai norocosi.