x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Legumele şi fructele cu fibre nedigerabile reglează digestia

Legumele şi fructele cu fibre nedigerabile reglează digestia

de Florin Condurateanu    |    30 Noi 2020   •   18:30
Legumele şi fructele cu fibre nedigerabile reglează digestia

Constipaţia este una dintre cele mai răspândite stări inconfortabile din viaţa omului modern. Regimul alimentar cu prea multă hrană prelucrată, sedentarismul, dezordinea în programul de mers la toaletă conduc la dificultăţi în digestie.

 

Mulţi oameni trăiesc un vis urât când trebuie să se ducă la toaletă. Trec 3-5 zile până să se meargă cu folos la WC. Trei criterii conduc la diagnosticul de constipaţie. Să existe mai puţin de 3 scaune pe săptămână, consistenţa materiilor fecale să fie tare şi timpul de şedere la toaletă al constipatului să fie mult mai lung decât al omului cu tranzit intestinal normal. Unii nu se impacientează, fiind siguri că folosirea laxativelor în fiecare zi le va rezolva problema opintită a scaunului. Este eronat, pentru că nu utilizarea zilnică a purgativelor este soluţia, se ajunge la obişnuinţă cu ele şi îşi pierd eficacitatea, plus că se produce o modificare periculoasă a mucoasei intestinale. Rezolvarea vine de la regimul alimentar. Cel cu probleme trebuie să mănânce multe legume şi fructe bogate în fibre nedigerabile. Acestea rămân ca un balast în intestin şi, trebuind să fie eliminate, se măreşte dinamica colonului, contracţiile colonului sunt mai eficace în a împinge spre eliminare materiile fecale. E bine să se apeleze şi la tărâţe, care se găsesc în farmacii şi magazinele alimentare. În fiecare zi, dimineaţa se consumă conţinutul unei linguri cu tărâţe, cu iaurt sau cu lapte. În fiece zi, omul cu constipaţie trebuie să mănânce circa 20 de grame de fibre nedigerabile. Sunt bogate în astfel de fibre: varza, conopida, broccoli,  prunele uscate, perele.

 

 

Este important să se respecte ora la care omul este obişnuit să meargă la wc, la acea oră s-a creat un reflex al defecaţiei şi asta ajută la un scaun regulat fără multă caznă.

 

 

×