x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Magia lui Harry Potter

Magia lui Harry Potter

11 Apr 2005   •   00:00

SANATATEA COPILULUI
"Unui copil ii este atat de dor de mama lui, care nu este in tara, incat apeleaza uneori la magie pentru a scurta distantele fizice si timpul. Asa cum face Harry Potter, micul vrajitor din cartile lui favorite.

  • de STELUTA INDREI

  • Astfel, isi imagineaza ca se intalneste cu mamica lui si macar la nivel fantasmatic solutioneaza dorinta de a fi aproape de ea. Este un copil echilibrat, constient ca acesta este doar un joc de imaginatie. Desi nu este foarte incantat sa coboare cu picioarele pe pamant, el face fata acestei realitati, deloc usoara, si cu ajutorul baghetei magice a lui Harry Potter", povesteste cercetatorul stiintific Corina Bacalearos, psiholog principal la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Alfred Rusescu". Acesta este doar unul dintre modurile in care Harry Potter, eroul copiilor din toata lumea, influenteaza viata micutilor admiratori.

    Micul vrajitor

    Personajul creat de scriitoarea J.K. Rowling a cucerit atat inimile copiilor, cat si ale adultilor. Cele cinci volume aparute pana acum s-au tradus in 60 de limbi si s-au vandut in peste 250 de milioane de exemplare, ajungand sa fie cele mai citite carti din lume. Specialistii spun ca Harry Potter a devenit un veritabil fenomen, care inregistreaza recorduri uimitoare. De exemplu, 3 milioane de exemplare ale ultimului volum s-au vandut in SUA in numai 48 de ore. Cartile au castigat cele mai prestigioase premii, fiind ecranizate la Hollywood si transpuse in jocuri pe calculator. Micul vrajitor Harry Potter i-a captivat si pe copiii din Romania. Nici adultii din tara noastra nu au scapat de magia povestilor scriitoarei britanice. Intrebata de ce sunt adultii si copiii fascinati de universul Harry Potter, psihologul Corina Bacalearos spune ca "ideea de magie, de vrajitorie ofera posibilitatea depasirii limitelor in care traim. Aceasta poate fi chiar o sansa de a ne implini dorintele si nevoile, cel putin in plan fantasmatic. Cred ca adultii, de la oameni foarte simpli pana la intelectuali si oameni fara probleme materiale, sunt atrasi de povestile care le dau posibilitatea sa evadeze intr-o lume magica. Ideea de a face posibil imposibilul este foarte fascinanta pentru un copil. El patrunde foarte repede si foarte usor in universul magiei datorita particularitatilor de varsta. In perioada copilariei, controlul realitatii nu este atat de mare, si confuzia intre real si imaginar ajuta foarte mult la dezvoltarea creativitatii. Atunci este firesc ca micutii sa intre rapid in rezonanta cu ideea de magie care modifica totul - spatiul, timpul, limitele personale".

    Personaj la moda

    In cazul fenomenului Harry Potter apare si ideea de putere si vointa. Copilul resimte in anumite etape de varsta mai accentuat nevoia de a-si exprima puterea, de a se impune, de a se afirma ca personalitate. De aici apare tendinta copiilor de a se identifica si cu Harry Potter, personaj plin de putere.

    Cartile cu Harry Potter se bucura de un succes rasunator si pentru ca sunt la moda. "Probabil ca este un fenomen care va avea o anumita durata in timp, dupa care va cunoaste o stingere, locul sau fiind luat de altceva mai fascinant", remarca psihologul Corina Bacalearos, care ne-a marturisit ca ii plac romanele "Harry Potter". Considera ca este o poveste frumoasa si ii sfatuieste pe parinti sa nu se ingrijoreze daca micutii sunt fascinati de Harry Potter. Ea insasi i-a cumparat ochelari cu rama rotunda ca ai lui Harry Potter baietelului ei, care isi dorea foarte mult sa semene cu personajul preferat.

    IDENTIFICARE. Copiilor le place atat de mult aceasta poveste, incat se identifica uneori cu personajele sale pozitive sau negative. Parerea psihologului Corina Bacalearos este ca atitudinea parintilor trebuie sa fie echilibrata in acest caz. Nu trebuie sa le interziceti copiilor ceea ce isi doresc! Puteti avea un dialog cu copilul pe marginea acestei teme, pentru a-l face sa inteleaga diferenta dintre fantastic, imaginar, vraja si realitate. "Dintr-o poveste frumoasa este bine sa selectati partea buna a lucrurilor si sa impartasiti bucuria copiilor." Chiar daca micutului ii place un personaj negativ, atitudinea parintilor nu trebuie sa fie critica, ci pur si simplu constatativa sau curioasa, incercand sa afle ce se ascunde dincolo de aceasta atractie.

    STIRI
    VIOLENTA. Bataia nu este rupta din rai, atrag atentia psihologii. Ei spun ca, potrivit particularitatilor de varsta si dezvoltarii lor, copiii sunt incapabili sa respecte toate regulile. De aceea, corectia fizica nu face decat sa provoace copiilor sentimentul de frica. Pe de o parte, unii chiar ajung sa se izoleze, nu mai indraznesc sa faca anumite lucruri, ceea ce are grave repercusiuni asupra dezvoltarii lor. Pe de alta parte, copiii imita comportamentul violent al adultilor si devin la randul lor violenti cu cei din jur.

    POFTA DE MANCARE. Copiilor care refuza sa manance li se poate reda placerea alimentelor prin respectarea catorva reguli simple. Nu ii obligati sa manance daca nu le este foame, pregatiti feluri de mancare apetisante si serviti masa intr-un cadru familial placut si relaxat. Cu putina imaginatie, mamicile pot pregati mancaruri colorate, ornate intr-un mod haios. Organizarea unor picnicuri in week-end este pentru copii o forma atractiva de a lua masa. Este necesar sa dati dovada de multa rabdare si sa ii aratati copilului ca luarea mesei este o placere, nicidecum un ring de box…

    EROARE. Parintii insistenti, care nu au incredere in medicii pediatri, pot afecta sanatatea copiilor, arata un studiu realizat in Marea Britanie. Atunci cand parintii nu accepta diagnosticul unui medic si incep sa consulte numerosi specialisti risca sa agraveze problema de care sufera copilul. Durerile abdominale sunt cele mai frecvente simptome pentru care nu se pot gasi cauze concrete, deoarece uneori sunt provocate de stres si de factori psihologici. Parintii nu accepta aceasta explicatie si prefera sa mearga la diversi medici, in loc sa se adreseze unui specialist in psihologie.
    ×
    Subiecte în articol: copiilor harry potter harry potter