x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ridicarea de jos se face în etape, nu brusc

Ridicarea de jos se face în etape, nu brusc

de Florin Condurateanu    |    07 Sep 2020   •   21:42
Ridicarea de jos se face în etape, nu brusc

Leşinurile, lipotimiile - cum le numesc medicii, se explică simplu prin insuficienta irigare cu sânge a creierului. Uneori, chiar și ridicările bruşte din poziţia de a-ţi lega şireturile, ridicarea rapidă din pat dimineaţa pot duce la leşinuri.

 

Când, aplecat, îţi legi şireturile, când poziţia capului se află la nivelul picioarelor, nu e cazul să îţi redobândeşti poziţia verticală brusc, deoarece mulţi ajung în starea de leşin. Uneori, oamenilor li se împăienjenesc ochii, văd negru, cad din picioare, câteva secunde nu mai ştiu de ei pentru că au pierdut starea de conştienţă. Pot apărea situaţii grave, în cădere: lovituri la cap, fracturi, se pică şi în faţa unor maşini. Medicii spun că, prin ridicarea bruscă, se deteriorează echilibrul lichidelor din corp, inclusiv al sângelui, se perturbă balanţa osmotică a lichidelor şi neirigarea cu sânge a creierului duce la leşin. Când ne-am aplecat cu fruntea la nivelul gambelor şi am terminat legarea şireturilor sau când am aranjat pantoful, nu reluăm poziţia verticală dintr-o mişcare de ridicare intempensivă. Mai întâi, din poziţia cu capul în jos e indicat să ocupăm poziţia pe vine, cu capul ridicat. Stăm aşa câteva secunde şi, apoi, din poziţia pe vine ne ridicăm încet. În acest fel, obţinem şi un alt avantaj, menajăm coloana vertebrală, pentru că efortul ridicării corpului nu e doar în sarcina coloanei, a vertebrelor, a discurilor dintre vertebre, o parte a efortului este preluată şi de muşchii picioarelor. De altfel, aşa sfătuiesc medicii, şi la ridicarea prin aplecare a unei greutăţi de jos, a unei plase, a unui bagaj, a unei mape, se adoptă mai întâi pziţia pe vine, cu capul ridicat şi apoi, încet, omul redobândeşte poziţia verticală, muşchii picioarelor participând şi ei din poziţia pe vine. Şi scularea din pat dimineaţa nu trebuie făcută repede, direct în picioare. Mai întâi se roteşte corpul pe o parte, se stă câteva secunde, apoi se face o semiridicare în cot, iarăşi o pauză, apoi se ajunge în fund, pe marginea patului cu trunchiul drept. Şi în această etapă intermediară se stă 20-30 de secunde, apoi omul se ridică de tot, în picioare, folosind şi muşchii corpului şi coloana vertebrală. În plus, lichidele nu sunt agresate în corp prin schimbări bruște de poziţie, mai ales din aplecare.

 

 

Inclusiv spălarea picioarelor în baie e bine să se facă din poziţia aşezat în fund, iar ridicarea să antreneze şi musculatura braţelor, omul sprijinindu-se pe marginea căzii.

×