x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ce trebuie să știi despre ciroză

Ce trebuie să știi despre ciroză

23 Mai 2016   •   18:05
Ce trebuie să știi despre ciroză

Excesul de alcool și infecțiile cu virusurile hepatitice B sau C sunt printre cei mai mari inamici ai ficatului. Sub acțiunea de durată a acestora, țesutul hepatic sănătos este înlocuit de unul fibros și astfel se ajunge la ciroză, scrie clicksanatate.ro.

Boală hepatică progresivă, ciroza evoluează pe o perioadă îndelungată, 10-15 ani, când ajunge într-un stadiu ireversibil. Afecțiunea se caracterizată prin prezența unui țesut fibros care înconjoară celulele hepatice normale, iar aspectul nodular al ficatului alterează funcțiile acestui organ.

Abuzul de alcool și infecția cu un virus hepatitic (B sau C) sunt cel mai frecvente cauze (90%) care duc la dezvoltarea cirozei. Diagnosticul este pus adesea la marii băutori de alcool (160 g alcool/zi, timp de 15 ani, la bărbați, și 60 g alcool/zi, timp de 10 ani, la femei).

Este bine de știut că afecțiunea mai poate fi cauzată și de: hepatita autoimună (sistemul imunitar atacă propriile celule), acumularea de grăsimi în ficat (steatoza hepatică nonalcoolică), unele afecțiuni ereditare (boala Wilson), precum și de expunerea la substanțe toxice.

Ficatul mărit, semn de boală

În fază incipientă, ciroza nu prezintă simptome. Pe măsură ce boala avansează, apar: umflarea și întărirea ficatului (care duce la umflarea abdomenului), oboseală accentuată, creșterea ușoară a temperaturii, slăbirea bruscă, edeme la nivelul membrelor inferioare, înroșirea palmelor și a tălpilor, din cauza dilatării vaselor mici de sânge.

S-a mai constatat că, la bărbați, pot apărea o atrofie a testiculelor și câteva semne de feminizare (dezvoltarea exagerată a glandei mamare), precum și lipsa dorinței sexuale.

La femei, printre simptome se numără și tulburările menstruale, mai precis absența menstruației. În stadii avansate, apare și icterul. Pentru depistarea cirozei este nevoie de analize de sânge, precum și de ecografie, diagnosticul fiind pus cu ajutorul biopsiei.

×
Subiecte în articol: ciroza ciroză hepatică alcool ficat