x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cel mai eficient REMEDIU natural pentru COLESTEROL și HIPERTENSIUNE

Cel mai eficient REMEDIU natural pentru COLESTEROL și HIPERTENSIUNE

23 Feb 2017   •   15:24
Cel mai eficient REMEDIU natural pentru COLESTEROL și HIPERTENSIUNE

Un remediu naturist pentru hipertensiune și colesterol eficient, dar foarte puțin cunoscut, are la bază usturoiul. Cei care au încercat acest tratament alternativ susțin că amestecul întărește sistemul imunitar și îmbunătățește starea generală de sănătate.

Ingrediente:
un cățel de usturoi (tocat)
o lingură suc de lămâie
o bucată de ghimbir răzuit
o lingură oțet de mere
o linguriță de miere

Potrivit healthyfoodteam.com, prepararea este simplă. Tot ce trebuie să faceți este să introduceți ingredientele în blender sau să le amestecați energic până obțineți o mixtură omogenă. Aceasta poate fi păstrată în frigider timp de 5 zile.

Utilizare:
Utilizați „medicamentul” înainte de micul dejun și cină. Nu consumați mai mult de trei doze pe zi. Rezultatele vor putea fi observate după o săptămână. 

×
Subiecte în articol: colesterol usturoi hipertensiune