x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Tratamente naturiste. ȚUICA ROMÂNEASCĂ DE PRUNĂ - un REMEDIU recunoscut pe plan mondial

Tratamente naturiste. ȚUICA ROMÂNEASCĂ DE PRUNĂ - un REMEDIU recunoscut pe plan mondial

24 Iun 2016   •   17:13
Tratamente naturiste. ȚUICA ROMÂNEASCĂ DE PRUNĂ - un REMEDIU recunoscut pe plan mondial

N-o să îți vină să crezi, dar această băutură alcoolică tradițională poate fi, la nevoie, unul dintre cele mai eficiente tratamente naturiste. Ia mai toarnă-un păhărel/ ca să ne tratăm nițel...

Ţuica noastră de prune, unică prin gustul şi aroma sa, te poate face uneori să uiţi de toate, dacă o consumi în exces. Consumată însă cu moderaţie (30 ml. pe zi, înaintea mesei de prânz), aceasta te poate face să uiţi de povara multor boli.

Cercetătorii americani au analizat licoarea preferată a românilor şi au descoperit cu uimire că aceasta conţine o enzimă foarte valoroasă, care combate cu succes bolile de de stomac şi problemele la bilă. În plus, aceasta are puterea de a proteja inima prin creşterea colesterolului bun concomitent cu scăderea nivelului colesterolului "rău" şi a trigliceridelor.

Un alt beneficiu pe care ţuica îl aduce organismului este reglarea funcţiilor hepatice, graţie conţinutului de vitamine A, B, C, D1 şi D2, nedegradabile termic şi uşor de asimilat. Băutura se recomandă în dischinzie biliară, disfuncţii ale ficatului provocate de o slabă irigare cu sânge a acestuia sau chiar constipaţie.

Te-ar mai putea interesa si: Tabagismul, o boală psihică, de care tot mai mulţi români vor să se vindece
 

Nu degeaba bătrânii noştri foloseau țuica și rachiul ca leac în tratarea multor probleme de sănătate. Ţuica noastră de prune este un medicament de excepţie şi spun acest lucru nu numai americanii, ci şi nemţii. Un grup de cercetători germani, a descoperit în ţuică şase tipuri de substanţe care...................

Citește mai departe pe Antena Satelor și află de ce și în ce mod poți folosi țuica românească pentru TRATAMENTE NATURISTE

×