x close

Usturoi contra bătăturilor

0
Autor: Oana Antonescu 03 Iun 2008 - 00:00

A venit vremea sandalelor şi cu siguranţă că orice femeie îşi doreşte să scape de inesteticele bă­tături. O opţiune rapidă şi la îndemînă este sa­lo­nul de cosmetică, unde se încearcă îndepărtarea mecanică a bătăturilor.

A venit vremea sandalelor şi cu siguranţă că orice femeie îşi doreşte să scape de inesteticele bă­tături. O opţiune rapidă şi la îndemînă este sa­lo­nul de cosmetică, unde se încearcă îndepărtarea mecanică a bătăturilor. Însă ele sînt implantate adînc în straturile profunde ale pielii, iar o astfel de manevră nu le va îndepărta definitiv, ba chiar există riscul ca bătăturile să se extindă. O alternativă la această procedură o reprezintă remediile naturiste, puţine la număr, dar mai eficiente.

Baie pentru picioare

Dr Cristina Bălănescu, medic primar ­medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, ne recomandă un tratament pe care ­trebuie să-l respectăm seară de seară, timp de 7-10 zile, pînă vom scăpa de bătături. Mai întîi, vom face o baie caldă (spre fierbinte) pentru picioare, pentru care putem folosi lavandă, nalbă, gălbenele, frunze de aloe. La 4 litri de apă caldă se pune cîte o lingură din fiecare plantă sau patru linguri din aceeaşi plantă. La acest amestec putem adăuga 5 grame de bicarbonat de sodiu (farmaceutic, nu alimentar). Apa cu plante şi cu bicarbonat se lasă la macerat de dimineaţa pînă seara, cînd se fierbe cinci minute din momentul în care clocoteşte. Frunzele de aloe nu se fierb, ele se pun în decoct abia după ce a fost luat de pe foc. Înainte de a le adăuga, se zdrobesc uşor. Picioarele se ţin în acest decoct timp de 20 de minute.

După această baie vom face aplicaţii locale, pe zona cu bătături. Avem două variante: propolis sau usturoi. “Un căţel de usturoi se rupe în două şi se aplică pe bătătură, dar fără să depăşească dimensiunea bătăturii, pentru că poate arde pielea din jur”, atrage atenţia dr Cristina Bălănescu. Usturoiul se fixează cu ­leucoplast şi se lasă pînă dimineaţa. În fiecare seară vom repeta acest ritual, iar după o săptămînă se renunţă la usturoi, dar se continuă băile pentru picioare pînă cînd bătătura cade. În locul usturoiului putem folosi şi o bobiţă de propolis, care se aplică în acelaşi mod. Specialistul nostru ne asigură însă că usturoiul este mai eficient.

Citeşte mai multe despre:   terapii complementare

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Epilepsia, o descărcare furtunoasă de electricitate în creier pe căi nefireşti

Epilepsia, o descărcare furtunoasă de electricitate în creier pe căi nefireşti
Când medicul rosteşte diagnosticul epilepsie, această boală cade ca un trăznet asupra pacientului, asupra rudelor. Spaima trebuie trasă de mânecă, epilepsia bine tratată şi regimul cumpătat de viaţă pot...

Povesti adevarate: Sangele lui a salvat milioane de vieti!

Povesti adevarate: Sangele lui a salvat milioane de vieti!
Sangele donat de australianul James Harrison a ajutat la salvarea a milioane de vieti. Daruirea de care a dat dovada i-a adus o distinctie de stat si prezenta in Cartea recordurilor. Recent, Harrison a iesit la pensie...

Antrenamente în 2. Cu iubitul, prietena sau copiii

Antrenamente în 2. Cu iubitul, prietena sau copiii
Dacă tot astăzi mai toată lumea s-a uitat la nunta regală și e cuprinsă încă de atmosfera de dragoste, m-am gândit să vă arăt cum și antrenamentele pot întări relația de cuplu.  Sau de...

Florile de salcâm, deliciu gastronomic dar și un aliat de nădejde pentru sănătate

Florile de salcâm, deliciu gastronomic dar și un aliat de nădejde pentru sănătate
Florile de salcâm sunt aromate, tonice, vindecătoare, dar și foarte decorative. Sunt recunoscute pentru eficiența lor terapeutică, deoarece conțin uleiuri volatile, robinină, flavone, acacina - un glicozid...

HOROSCOPUL sanatatii: Aveti grija cum mergeti pe strada!

HOROSCOPUL sanatatii: Aveti grija cum mergeti pe strada!
O zi normala din punctul de vedere al sanatatii: imunitatea este la inaltime, iar cu vointa veti putea depasi orice obstacol. Atentie doar cum mergeti pe strada si cum va imbracaati: urmariti prognoza...

Meniu de sânge albastru. Ce mănâncă Regina Angliei şi ducesele

Meniu de sânge albastru. Ce mănâncă Regina Angliei şi ducesele
Toţi ochii sunt aţintiţi în aceste zile pe Meghan Markle care se va căsători în curând cu Prinţul Harry. Evenimentul va fi urmărit la televizor de sute de milioane de oameni, iar presiunea pe viitoare ducesă...

Iată cum poţi slăbi rapid. Ai nevoie de 2 zile şi de 2 ingrediente

Iată cum poţi slăbi rapid. Ai nevoie de 2 zile şi de 2 ingrediente
Vara se apropie, iar corpul are nevoie de unele retuşuri, mai ales în această perioadă. Iată una dintre cele mai rapide modalităţi de a scăpa de surplusul de kilograme, însă, trebuie să ții cont de faptul...

Beneficiile surprinzătoare ale plânsului. Știai că poate fi sănătos?

Beneficiile surprinzătoare ale plânsului. Știai că poate fi sănătos?
Când emoțiile te depășesc, plânsul poate fi o eliberare emoțională sănătoasă. Plânsul este o acțiune care poate fi declanșată de emoții diferite.  Cercetătorii au descoperit că plânsul poate...

Un salariu mic dauneaza grav sanatatii!

Un salariu mic dauneaza grav sanatatii!
Cercetatorii britanici au demonstrat, odata in plus, ca un nivel scazut al veniturilor distruge, practic, sanatatea omului. Ei au stabilit ca salariul mic amplifica riscul dezvoltarii dementei la varste inaintate. Un...

Țuică+slănină+ceapă - acesta e leacul inedit la care nici nu te-ai fi gândit! Află ce boli vindecă

Țuică+slănină+ceapă - acesta e leacul inedit la care nici nu te-ai fi gândit! Află ce boli vindecă
Afirmația precum că slănina cauzează colesterol ridicat și duce în cele din urmă la condiții grave de sănătate nu este în întregime adevărată. Slănina are o reputație proastă de multă vreme și mulț...

Nu arunca bananele cu coaja înnegrită! Te apără de cancer! Află cum

Nu arunca bananele cu coaja înnegrită! Te apără de cancer! Află cum
Bananele sunt delicioase, dar majoritatea avem tendința de a le arunca neconsumate, deoarece formează pete negre pe măsură ce devin coapte. Este o greșeală mare! Asta pentru că, potrivit unui studiu,...

S-a gasit o metoda simpla de a scapa de insomnie!

S-a gasit o metoda simpla de a scapa de insomnie!
Telefonul mobil nu trebuie folosit dupa ora zece seara, afirma autorul uneia dintre celei mai ample lucrari de cercetare privind legatura dintre dereglarile de somn si depresia, in combinatie cu sentimentul de nefericire...

Tratamente naturiste. Elixirul pentru fumători! Remediu natural pentru curățarea plămânilor

Tratamente naturiste. Elixirul pentru fumători! Remediu natural pentru curățarea plămânilor
După cum știm cu toții, țigările sunt teribile pentru plămâni. Tutunul este unul dintre cele mai letale produse din întreaga lume, omorând zeci de mii de oameni în fiecare an! Dar există pentru asta și...

Tratamente naturiste. LĂPTIȘORUL DE MATCĂ - un miracol pentru sănătate

Tratamente naturiste. LĂPTIȘORUL DE MATCĂ - un miracol pentru sănătate
Lăptișorul de matcă reprezintă un adevărat elixir al tinereții. Gândiți-vă că într-un stup singura diferență dintre regină și albinele lucrătoare o reprezintă hrana, adică lăptișorul de...

Plantele care sperie tantarii!

Plantele care sperie tantarii!
Una dintre marile neplaceri ale verii - tantarii. Cu bazaitul lor absolut nesuferit si purtatoare de boli, aceste insecte ne transforma vacantele intr-un adevarat cosmar. Acasa e altceva: plase la ferestre, tot felul de...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de