x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Anotimpul în care ne-am născut ne afectează personalitatea

Anotimpul în care ne-am născut ne afectează personalitatea

27 Oct 2014   •   08:28
Anotimpul în care ne-am născut ne afectează personalitatea

Cercetări recente arată că anotimpul în care se naște o persoană are o influență semnificativă asupra posibilității de a determina anumite date de temperament care pot duce la o tulburări afective specifice, așa cum a reieșit dintr-un studiu prezentat la Congresul de la Berlin al Colegiului European de Neuropsihofarmacologie, informează medicalxpress.com.

În mod tradițional, anotimpul în care se naște o persoană a fost asociat cu anumite trăsături de personalitate și s-a căutat explicarea acestei asocieri prin diferite justificări folclorice, cum ar fi de pildă prin astrologie. Acum, un grup de cercetători de la Budapesta a prezentat un studiu care face legătura dintre anotimpul nașterii și temperament. Potrivit șefei grupului de cercetare, Xenia Gonda de la Departmentul de Sănătate Mentală Clinică și Teoretică a Universității Semmelweis din Budapesta, studiile biochimice au arătat că anotimpul nașterii influențează anumiți neurotransmițători precum dopamina sau serotonina, cu efecte detectabile chiar și la maturitate.

"Aceasta ne-a îndemnat să presupunem că anotimpul nașterii poate avea efecte de durată. Cercetarea noastră a studiat peste 400 de subiecți, punând în legătură anotimpul nașterii cu tipul de personalitate dobândit ulterior. În esență, se pare că perioada în care ne-am născut poate spori sau reduce șansele de a avea anumite tulburări afective", a spus Xenia Gonda, citată de medicalxpress.com.

Ea a precizat că încă nu se poate spune nimic despre mecanismele prin care se produce acest fenomen. Cercetătorii se concentrează acum pe descoperirea anumitori markeri genetici care ar permite asocierea dintre anotimpul nașterii și tulburările de temperament.

Grupul de cercetători a constatat următoarele tendințe semnificative din punct de vedere statistic: temperamentul ciclotimic (caracterizat prin fluctuații rapide și frecvente între stări de spirit morbide și bună dispoziție) este mult mai frecvent la persoanele născute vara în comparație cu cele născute iarna; temperamentul hipertimic (tendința de a avea atitudini excesiv de pozitive) este considerabil mai frecvent la persoanele născute primăvara sau vara; persoanele născute în timpul iernii sunt semnificativ mai puțin predispuse la un temperament irascibil decât cele născute în alte perioade ale anului; persoanele născute toamna au o tendină semnificativ mai redusă de a avea un temperamnet depresiv decât cele născute în timpul iernii.

Într-un comentariu din Partea Colegiului European de Neuropsihofarmacologie, profesorul Eduard Vieta de la Barcelona a declarat la rândul său că anotimpurile ne afectează temperamentul și comportamentul și chiar anotimpul în care ne-am născut poate influența riscurile ulterioare de a suferi de pe urma unor afecțiuni, inclusiv tulburări de ordin psihic. Potrivit observației sale, elementul de noutate pe care îl aduce acest grup de cercetători îl reprezintă influența anotimpului nașterii asupra temperamentului.

"Tipurile de temperament nu sunt afecțiuni ci tendințe comportamentale sau emoționale determinate biologic. Deși sunt implicați și factori genetici sau de mediu, acum știm că anotimpul nașterii are, de asemnea, un anumit rol. Iar constatarea că tendința de a avea o stare de spirit aproape euforică (temperament hipertimic) la persoanele născute vara este de-a dreptul incitantă", a mai spus profesorul Eduard Vieta, citat de medicalxpress.com.


×