"Pe unde treceau citostaticele, i se ardeau venele!”

Chiar si atunci cand simte ca ii arde pielea de durere, copilul de nici cinci ani isi priveste mama si-i zambeste duios. Si parca toata suferinta femeii, ce sta la capataiul lui de mai bine de jumatate de an, capata culoarea bucuriei si a sperantei. S-a intamplat intr-o zi de sfarsit de toamna, cand mama se pregatea sa le cumpere celor doi copii ai sai hainute noi pentru serbarea ce avea sa vina, de Craciun.

"Nu mai pot sa merg, nu imi mai simt picioarele, am obosit' se tot plangea cel mic. 'Atunci mi-am dat seama ca ceva este in neregula. Mai ales ca in urma cu cateva saptamani, in timp ce se balaceau in apa calda, fetita era rosie la fata, iar el era alb ca varul. Am crezut ca este doar o faza. Nu am vrut sa dau prea multa atentie, stiind ca analizele facute in septembrie iesisera foarte bune la ambii copii. Eu lucrez in sistemul sanitar si incerc sa fiu foarte atenta la sanatatea lor', povesteste mama, Elena Bran, care au fost primele clipe ale unui inceput greu si anevoios, transformat in luni de zile de trait in spitale dintr-acelea in care "copiii se interneaza azi si maine dispar furati de boala'.

Mama nu a stat nici un moment pe ganduri si a doua zi, impreuna cu Antonio a repetat analizele la o clinica particulara. De la o luna la alta, rezultatele analizelor de sange s-au dovedit a fi complet schimbate. 'Leucocitele erau foarte mari. A fost trimis de urgenta la spitalul Fundeni. Acolo i s-a facut un alt set de analize. Rezultatele au fost aceleasi, iar diagnosticul, devastator pentru noi: leucemie acuta limfoblastica', isi aminteste mama, incercand sa-si stapaneasca lacrimile. Antonio a trebuit sa isi lase jucariile preferate acasa, sa accepte ca pe sora sa nu o poate vedea decat o data la doua week-end-uri, cand este liber tatal sau de la lucru si poate sa o aduca la spital.

Zambetul nu i-a pierit de pe chip si, in lipsa preocuparilor lui obisnuite, a inceput sa aiba grija altor copii, care asemeni lui, trageau in fiecare zi de viata. 'Doar ce apuca sa se imprieteneasca cu ei, ca si incepeau sa dispara rand pe rand. Ma intreba: <> Iar eu ii spuneam ca baietelul face o pauza, ca este bine, acasa, cu familia lui, cu oamenii care il iubesc cel mai mult si lacrimile ma podideau, stiind ca inca o lumanare s-a aprins pentru inca un copil dus la Ceruri'. Elena Bran suspina si in fiecare propozitie pe care o rosteste, aminteste de bunatatea lui Dumnezeu, care va avea grija, cu siguranta, ca fiul ei sa se faca bine.

Antonio a trecut deja prin patru cure de citostatice. Lucrurile mergeau bine, iar starea lui parea ca e pe calea cea buna. Mama a avut grija sa se intereseze pe la mai toti medicii pe care ii cunostea, a mers la un laborator unde i-a fost preparata o solutie cu care il ungea mereu pe cel mic in gura, ca nu cumva sa faca afte si sa intrerupa tratamentul, il spala mereu pe dinti, pentru a nu se acumula bacteriile. Ii frectiona manutele si picioarele, atunci cand erau atat de umflate, ca abia putea sa le miste, ii povestea cat de frumos o sa fie cand o sa iasa din spital si cata incredere trebuie sa aiba ca acest lucru se va petrece cat mai repede.

'Trebuia mereu sa il pregatesc dinainte. Era ingrozit de punctiile medulare care i se faceau, pe viu, avea si noaptea cosmaruri, dar a inteles ca asta, poate, e calea spre vindecare. Si nu crasnea. Ba intr-o pauza de citostatice, a trebuit sa il duc la spitalul Budimex, unde i-au pus un cateter, pentru ca efectiv, venele, de la citostaticele acelea atat de puternice, ii erau arse, nu se mai puteau folosi. Cand au inceput sa-i puna perfuzia in picior, era atat de trist, ca nu mai putea sa mearga. Dar a trebuit sa suporte. Si el, si Ana-Maria, fetita noastra de 8 ani, s-au maturizat mult. Par mai seriosi si mai atenti la tot ce se intampla in jur'.

Acum, Antonio trece prin clipe grele. Organismul lui nu mai poate tolera citostaticul care i se administreaza. Medicul le-a spus parintilor ca, pentru a putea continua cura de 33 de zile, cea mai grea si mai lunga dintre toate, pentru ca medicamentul ii este administrat continuu, zi de zi, trebuie sa isi procure singuri citostaticul. Numai o fiola costa 53 de milioane de lei vechi, iar pentru a intra pe fagasul cel bun, baiatul are nevoie de multe fiole de Oncaspar.

Ana-Maria a inceput clasa I. Mama nu a putut sa o ajute la teme sau sa ii vegheze primii pasi la intrarea in scoala. Tatal a slabit 10 kilograme, de cand a auzit de boala fiului sau si nu stie cum sa se imparta mai bine: intre serviciu, casa, copii, rate la banca, durerea pe care o simte, cand isi priveste baiatul tintuit, cu branula in mana, pe patul de spital. Oamenii acestia nu au strigat pana acum 'ajutor'. Au zis ca Antonio e pe drumul cel bun, iar oamenii cu suflet mare trebuie sa-i ajute pe cei care o duc mai greu decat ei. Acum insa, este peste putinta lor sa faca rost de atatia bani. Iar lupta pe care Antonio, un baietel de 4 ani si jumatate o da cu boala, trebuie castigata. Sa ne unim fortele si sa le fim aproape!

Orice donatie conteaza!
Pentru cei care vor sa-l vada pe Antonio crescand mare si sanatos, la BRD, pe numele tatalui, Bran Nelutu Marius, s-au deschis urmatoarele conturi:
-in lei: RO15BRDE426SV48844934260
-in euro: RO57BRDE426SV48845064260
Pentru mai multe detalii, familia lui Antonio poate fi contactata la numarul de telefon: 0726.366.179