Suporţi critica?

Fie că vine din partea unui prieten, a partenerului de viaţă sau a şefului, critica este deseori greu de suportat. Cum să acceptăm ceea ce ni se pune in vedere? Dar şi cum să formulăm o critică la adresa unei persoane fără ca ea să se simtă jignită?

Fie că vine din partea unui prieten, a partenerului de viaţă sau a şefului, critica este deseori greu de suportat. Cum să acceptăm ceea ce ni se pune in vedere? Dar şi cum să formulăm o critică la adresa unei persoane fără ca ea să se simtă jignită? Aflăm răspunsurile de la psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.

Trăsături de personalitate

Există mai multe moduri in care reacţionăm la critică, in funcţie de personalitate şi de experienţele pe care le-am avut din copilărie cu ceea ce se cheamă critică. Potrivit portretului schiţat de specialistul nostru, cei care nu suportă a fi criticaţi sunt de obicei oameni foarte activi şi foarte ambiţioşi. Ei au permanent nevoia de a-şi demonstra că sunt cei mai buni şi de a primi din partea celorlalţi confirmări pozitive, dacă se poate numai pozitive. Cei care nu acceptă critica sunt totodată oameni cărora le este frică de a nu-şi pierde statutul. In ciuda unei imagini de autoritate pe care o afişează, aceşti oameni resimt in sinea lor profunde stări de nesiguranţă. Ei se confruntă cu un complex de inferioritate pe care incearcă să-l ascundă prin masca de persoană dură. Evident că astfel de oameni nu acceptă să li se atragă atenţia cănd greşesc.

In schimb, cei care sunt capabili să-şi asume critica beneficiază de o bună capacitate de observare a lor şi a celor din jur. Sunt oameni care ştiu să asculte fără a-l intrerupe pe celălalt, care au capacitatea de a pune intrebări şi de a nu se inchide in ei in faţa remarcelor uneori mai tăioase din partea celor cu inclinaţii spre a critica. Nu in ultimul rănd, sunt persoane care ştiu şi inţeleg că nu toate reacţiile celorlalţi au legătură directă cu ei, chiar dacă uneori sunt ca paratrăsnetele... Se intămplă de multe ori ca aşa-numitele critici să nu fie altceva decăt modalitatea de descărcare a anumitor tensiuni interioare, care n-au nici o legătură cu persoana vizată.

Cum ar fi ideal

Ce inseamnă a face o critică? Psihologul Ştefania Niţă spune că a critica presupune a avea o discuţie constructivă, in cadrul căreia analizăm, apreciem sau dezvăluim lipsurile, greşelile sau defectele unei persoane. Dar, atenţie, arătănd cauzele şi mijloacele de indreptare a celor criticate. In acelaşi timp, este bine să nu uităm să subliniem şi punctele forte ale persoanei respective. Numai in acest fel discuţia este pe căt posibil obiectivă, iar persoanele implicate inţeleg cu adevărat motivele care au dus la apariţia criticii. Inţelegănd motivele, persoana criticată işi asumă responsabilitatea pentru ceea ce i s-a pus in vedere şi incearcă să imbunătăţească sau să revizuiască faptul respectiv: un proiect personal sau profesional, un aspect din viaţa de cuplu. O critică constructivă comportă aspectele "hai să vedem ce putem face pentru ca lucrurile să meargă bine in continuare", şi nicidecum "ţi-am spus că nu eşti in stare de nimic, sunteţi nişte neglijenţi" etc.

Din păcate, in majoritatea cazurilor, critica este formulată şi percepută ca un reproş, o jignire sau o etichetă. Pentru mulţi dintre noi a critica inseamnă de fapt a arăta cu răutate sau cu exagerare numai părţile rele ale cuiva. Sau a comenta in chip tendenţios la adresa cuiva, născocind lipsuri şi defecte. Sau pentru unii a critica presupune pur şi simplu a bărfi.

Reproşuri vs recompense

Critica dură, care imbracă forma unui reproş, se foloseşte de multe ori ca substitut pentru a motiva pe cineva. Ceea ce este o mare eroare, atrage atenţia psihologul Ştefania Niţă. Pentru că a motiva pe cineva presupune a-i spune atăt punctele forte, căt şi punctele mai puţin forte. In plus, este foarte important cum spunem acest lucru: de la tonalitatea vocii pănă la expresia feţei, de la gesturile pe care le facem pănă la punctele asupra cărora ne oprim. Dacă un părinte, spre exemplu, pentru a-şi motiva copilul ii spune: "Ai luat nota 8, nu mă aşteptam de la tine", dar scapă din vedere că in rest are 10 pe linie, asta nu va fi o motivaţie, ci un reproş. Dacă un şef ii spune angajatului: "Am pierdut proiectul X din cauza ta", dar scapă din vedere că de-a lungul timpului persoana respectivă a avut o contribuţie majoră la creşterea profitului firmei, asta nu va fi o motivaţie, ci un reproş. Problema este că asemenea discuţii atărnă mult mai mult decăt o recompensă. Degeaba ii dăm copilului o bicicletă de Crăciun dacă in discuţiile cu el avem poziţia de judecător. Sau degeaba ii oferim angajatului o excursie de relaxare dacă ii facem reproşuri in permanenţă. Reproşurile anulează efectul recompensei. Pentru că acestea influenţează mai mult starea sufletească a angajatului decăt recompensa.

CU DIPLOMAŢIE. Un mod de a dezamorsa tensiunea generată de o discuţie critică apare de cele mai multe ori in măsura in care cel care primeşte critica este capabil să-şi asume lucrul ce-i este pus sub atenţie. El poate răspunde ceva de genul: "Da, ok, am făcut lucrul ăsta. Am crezut că... Am găndit că... Am văzut lucrurile intr-un anumit fel...". Dar o asemenea replică depinde şi de modul in care se formulează critica. Important este ca dialogul să fie condus cu diplomaţie, pe un ton care să nu conţină agresivitate şi nuanţe de judecată, invinuire, reproş. In acest fel, critica va fi percepută ca o analiză necesară din care ambele părţi au de căştigat.

JOCUL "CARE PE CARE". Critica folosită ca invinuire sau ca modalitate de impunere a autorităţii nu face decăt să activeze orgoliul persoanei vizate, iar reacţia ei este pe măsură. Ea se pune imediat in gardă, apărăndu-se printr-un intreg arsenal de justificări inutile. Justificări care nu au menirea de a argumenta in mod pertinent şi obiectiv ceea ce s-a intămplat. Astfel se explică de ce in asemenea situaţii discuţia dintre cei doi ia forma unui joc de putere. Cu alte cuvinte, un joc de "care pe care" sau un veritabil conflict din care fiecare incearcă să iasă basma curată. Acest joc se poate intămpla in orice tip de relaţii: părinte-copil, soţ-soţie, profesor-elev, director-angajat.

PE NEDREPT. Există şi cazuri cănd o persoană este criticată pe nedrept. Ce poate face? Cu riscul de a fi percepută ca impertinentă sau de a stărni reacţii adverse, este bine să pună intrebări pentru a inţelege de ce i se aduce critica respectivă. Ar putea să spună: "Am reţinut ce vrei să-mi spui, dar ajută-mă şi pe mine să inţeleg unde şi cum am făcut lucrul respectiv". Este posibil să primească răspunsuri adecvate, tot aşa cum este posibil să i se adreseze "invitaţia" de a ieşi afară.Â

POZIŢIA MUTULUI. O posibilă reacţie a persoanei criticate este adoptarea poziţiei mutului. Cel criticat preferă să stea ca ghiocelul cu capul plecat şi chiar dacă are argumente nu le spune fie de teamă, fie pentru că ii este mai confortabil aşa.