x close

Primele estimări pentru iarnă. Vezi PROGNOZA METEO pentru intervalul NOIEMBRIE 2012- IANUARIE 2013

4
02 Noi 2012 - 12:20
Primele estimări pentru iarnă. Vezi PROGNOZA METEO pentru intervalul NOIEMBRIE 2012- IANUARIE 2013 Bogdan Chesaru/Intact Images


Potrivit meteorologilor, în următoarele trei luni regimul termic mediu lunar se va situa în limite apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sudul şi sud-estul ţării unde, local, sunt posibile temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.

În luna noiembrie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând nordul şi nord-estul ţării, unde, local, valorile termice vor fi sub mediile multianuale. În România, media multianuală lunară (1961 - 1990) este de 4,2 grade Celsius.

Cantităţile lunare de precipitaţii se pot situa peste normele climatologice în majoritatea regiunilor (de 43,9 litri/metrul pătrat), exceptând sud-vestul şi sudul ţării, unde acestea vor fi normale.

În decembrie, regimul termic va fi normal în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-estice sunt posibile medii ale temperaturilor mai ridicate decât normele climatologice (minus 0,6 grade Celsius).

În ceea ce priveşte cantităţile lunare de precipitaţii vor fi peste media climatologică, de 43,2 litri/metrul pătrat, în cea mai mare parte a teritoriului, iar în sud-est şi local în vestul ţării acestea se vor situa în limite normale.

În prima lună din 2013, temperaturile medii lunare vor înregistra valori apropiate de mediile climatologice (minus 3,1 grade Celsius) în majoritatea zonelor, iar local, în sudul şi sud-estul ţării, sunt posibile temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de media climatologică (37,2 litri/metrul pătrat) în majoritatea regiunilor ţării.

Meteorologii nu exclud apariţia viscolelor şi perioadelor cu ger, fenomene care nu pot fi însă anticipate.
Citeşte mai multe despre:   anm,   meteorologi,   prognoza meteo noiembrie-ianuarie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 33467