x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Aromă de muzică la Ateneu

Aromă de muzică la Ateneu

de Roxana Roseti    |    06 Dec 2009   •   00:00
Aromă de muzică la Ateneu
Sursa foto: Lanto Arte/

Sau, mai bine zis, muzică clasică pentru oamenii contemporani! Ateneul Român va găzdui la 12 decembrie concertul de iarnă December Music Flavours – presărat cu bijuterii sonore menite să împodobească vremurile prea austere în lucruri de suflet.



Muzicienii Orchestrei Naţionale de Tineret a României, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal vor avea grijă să "expună" cât mai bine aceste bijuterii. Aflate în cel de-al doilea an al existenţei lor, concertele Music Flavours şi-au propus un ţel nobil, greu de atins, dar nu imposibil: să ţină lumea frumoasă şi oamenii buni!

La 12 decembrie, Ateneul Român va fi transformat într-un tărâm al artelor, în care muzica va provoca dansul, în care entuziasmul tinerilor artişti va fi splendid modelat de maeştrii consacraţi. Repertoriul este alcătuit din mai multe piese de scurtă durată, dar care constituie cele mai frumoase "bucăţi" din concerte, opere sau simfonii. Nu vor lipsi adoratele valsuri sau polci ale dinastiei Strauss. De asemenea, nu vor lipsi Ceaikovski, Leonard Bernstein, George Enescu, Dvorak, Leroy Anderson, Mozart, Marcello şi Rossini.

Fluviul artistic va avea parte de un decor interesant, ce va sugera o atmosferă "caldă" în plin decembrie, o aluzie la căldura din "casa sufletului", fără de care muzica ar fi mai săracă. Astfel, în foaierul minunatei clădiri destinată spectacolelor de excepţie se vor afla piese de mobilier din esenţe de lemn nobil, înconjurate de splendoarea florilor. Dansul balerinilor de la Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti va completa în mod inspirat seara care, de fapt, nu va fi de decembrie, ci va aparţine anotimpurilor de minte şi inimă.

Concertele Music Flavours - organizate de Lanto Arte - sunt oferite publicului format, în principal, din oameni ai mediului de afaceri, care nu au suficient timp pentru a frecventa stagiunile obişnuite. Fără a se erija într-un eveniment elitist, organizatorii recunosc intenţia de bază: redeschiderea drumului către artă şi atenuarea unui "complex" la modă, şi anume acela că muzica clasică este plictisitoare.

Desigur, iubitorii de muzică clasică nu se vor plictisi la 1 şi 3 ianuarie 2010, deoarece înregistrarea concertului din 12 decembrie va fi difuzată pe TVR Cultural. Cu alte cuvinte, aroma de muzică de la Ateneu va bântui până în ianuarie!

×
Subiecte în articol: spectator