x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Era supercarurilor hibride începe

Era supercarurilor hibride începe

de TopGear    |    22 Mai 2012   •   21:00
Era supercarurilor hibride începe

Exista o vorba conform careia competiția duce la performanța. Este adevarat tuturor ne place sa deținem puterea și sa fim lideri in ceea ce facem. Insa fara un competitor pe masura șansele de a progresa eficient tind spre zero. Iar cei de la Porsche cu siguranța știu asta. Nu de mult, ai citit aici despre 918 Spyder, cea mai recenta realizare a grupului din Stuttgart. Un supercar hibrid care va vedea lumina zilei candva prin 2014. Ce ar trebui sa afle impatimiții de supercaruri eco este ca, pana cand 918 Spyder va aparea pe piața alte doua mari marci vor face deja cunoștința cu saloanele auto. Și, la fel ca intr-un banc rasist, cele trei personaje ...Citeste articolul complet in TopGear

×