x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Kia prezintă modelul K9

Kia prezintă modelul K9

de TopGear    |    27 Feb 2012   •   21:00
Kia prezintă modelul K9

Kia a prezentat astazi primele fotografii oficiale cu noul model denumit pentru piata coreeana K9. Versiunea care va fi comercializata in Europa va avea un alt nume, dar acesta va fi anuntat in viitorul apropiat. Cei de la Kia spun ca au ales litera K nu doar pentru faptul ca face referire la tara de origine a marcii, dar si pentru faptul ca are o trimitere la cuvantul grecesc Kratos (care semnifica putere, dominatie, stapanire) si la termenul pe care s-ar putea sa-l asociezi mai degraba cu Ford Kinetic, care sugereaza dinamica si activitate. Lasand la o parte analiza semantica, K9 este primul sedan de clasa mare al companiei Kia cu tractiune pe puntea spate. ...Citeste articolul complet in TopGear

×