x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Patru modele noi au obținut cinci stele la Euro NCAP

Patru modele noi au obținut cinci stele la Euro NCAP

de TopGear    |    22 Mai 2012   •   21:00
Patru modele noi au obținut cinci stele la Euro NCAP

Alte modele noi au fost testate recent de Euro NCAP, iar astazi au fost publicate rezultatele obținute de acestea. Astfel, au fost recompensate cu punctajul maxim noul BMW Seria 3, Peugeot 208, Hyundai i30 și Mazda CX-5. Cele cinci stele au fost acordate pe baza noului regulament de verificare aplicat de Euro NCAP, mult mai strict, dupa cum a reieșit dintr-o sesiune anterioara de teste. Potrivit celor de la Euro NCAP, producatorii celor patru modele testate au manifestat un inters sporit pentru protecția pietonilor. De exemplu, noul BMW Seria 3 a obținut 78% in ceea ce privește grija fața de pietoni, deși mașina nu are o capota activa. Pentru protecția adulților, modelul ...Citeste articolul complet in TopGear

×