x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Revine Liga Campionilor

Revine Liga Campionilor

de Ionut Paduraru    |    02 Apr 2009   •   00:00
Revine Liga Campionilor

Marţi şi miercuri, sferturile de finală



După patru săptămâni de pauză, cea mai spectaculoasă competiţie fotbalistică revine în forţă marţi, de la ora 21:45, când Pro TV va transmite în direct duelul dintre Manchester United, deţinătoarea trofeului, şi FC Porto, echipa singurului român rămas în competiţie, Cristian Săpunaru. De asemenea, iubitorii fotbalului se pot desfăta miercuri cu întâlnirea devenită de tradiţie dintre Liverpool şi Chelsea, care, spre deosebire de anii precedenţi, va avea loc acum cu un tur mai devreme. Din 2005 încoace, cele două echipe s-au confruntat de trei ori în semifinale, scorul calificărilor în ultimul act fiind favorabil "cormoranilor", 2-1. Totuşi, Chelsea se poate mândri cu ultimul succes, cel din 2008, când un rol hotărâtor l-a avut şi autogolul lui Riise (foto jos), din prelungirile meciului tur. Celelalte două întâlniri din sferturi, Villarreal - Arsenal (marţi) şi Barcelona - Bayern München (miercuri), vor putea fi urmărite integral pe Sport.ro, de la ora 23:30.

4781-88410-36_38tv1copy.jpg

EXTRAFOTBAL

VINERI - SĂMBĂTĂ 9:30 (Eurosport) Snooker - Openul Chinei; 14:30 (Eurosport) Snooker - Openul Chinei VINERI 20:00 (Sport.ro) Tenis - Master Series Miami (semifinala 1) SĂMBĂTĂ 11:00 (TVR 2) Rugby - Divizia Naţională: Steaua - CSM Baia Mare; 11:55 (TVR 1) Formula 1 - Marele Premiu al Malaieziei (calificări); 14:00 (TVR 2) Gimnastică - CE de la Milano (individual, feminin); 16:30 (TVR 2) Gimnastică - CE de la Milano (individual, masculin); 18:00 (Sport.ro) Handbal masculin - Liga Campionilor: Veszprem - Ciudad Real

DUMINICĂ
9:30 (Eurosport) Atletism - Maratonul de la Paris; 11:00 (Sport.ro) Handbal masculin - Cupa Cupelor: HCM Constanţa - Pevafersa Valladolid; 11:30 (TVR 2) Gimnastică - CE de la Milano (finale pe aparate); 11:55 (TVR 1) Formula 1 - Marele Premiu al Malaieziei; 18:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (feminin, 58 kg); 20:00 (Sport.ro) Tenis - Master Series Miami (finala); 20:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (masculin, 56 kg)

LUNI 17:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (feminin, 48 kg); 20:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (masculin, 62 kg)

MARŢI
17:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (feminin, 53 kg); 20:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (masculin, 69 kg); 22:00 (Eurosport) Curling - CM Masculin (grupe): Germania - Finlanda

MIERCURI 17:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (feminin, 63 kg); 20:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (masculin, 77 kg); 22:00 (Eurosport) Curling - CM Masculin (grupe): Canada - SUA

JOI
17:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (feminin, 69 kg); 20:00 (Eurosport) Haltere - CE de la Bucureşti (masculin, 85 kg); 22:00 (Eurosport) Curling - CM Masculin (grupe)

×