Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pornite mai repede decât România în cursa contracronometru a trecerii la economia de piaţă, statele foste comuniste se aflau la începutul anului 1991 în diverse stadii de dezvoltare economică. Printre cele mai mediatizate cazuri se aflau Polonia, Ungaria şi Republica Federativă Cehă şi Slovacă. La rându-le, Bulgaria, România şi Iugoslavia bâjbâiau, cu mai puţin succes, în negura tranziţiei. După unirea cu Germania Occidentală, fosta RDG lăsase în sarcina economiştilor vest-germani grijile privatizării.
Cele mai drastice măsuri s-au luat în Polonia, unde s-a aplicat "Planul Balcerowicz”, după numele ministrului de Finanţe. Sub sintagma deloc prietenoasă "terapia de şoc”, strategia poloneză a beneficiat de consilierea lui Jeffrey Sachs, macroeconomist american, profesor la Harvard. La data iniţierii reformelor, Polonia avea datorii externe de 42,3 bilioane de dolari. Cu sprijinul financiar al FMI-ului, s-au făcut noi investiţii. De privatizare se ocupa Trezoreria şi Ministerul transferului proprietăţii. Eficiente pe termen lung, măsurile drastice ale Guvernului polonez au avut consecinţe sociale. Puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut în 1990 cu 30 la sută, deşi, pe hârtie, salariile erau mai mari şi de 6 ori faţă de ultimul an de comunism. Milionari în zloţi (salariul mediu în noiembrie 1990 era de 1,4 milioane) polonezii erau în realitate tot mai săraci. În doar zece luni, 926000 de polonezi, adică peste 5 la sută din populaţie, rămăseseră fără locuri de muncă. Privatizarea era mai avansată în comerţ şi turism. Ce te faci însă cu marile întreprinderi ? La începutul anului 1991, abia 5 astfel de mastodonţi scoseseră la vânzare acţiuni.
În Republica Federativă Cehă şi Slovacă, privatizarea fusese gândită de la început în două etape. Prima, "mica privatizare”, a reformat prestările de servicii în ateliere, care erau vândute cetăţenilor prin licitaţie. Întreprinderile intrau la categoria "marea privatizare”, operaţiune mai complicată. Conform planului, fiecare unitate economică de anvergură elabora un proiect de privatizare. La începutul anului 1990, existau încă mai multe căi de urmat. De pildă, Vaclav Klaus, ministru de Finanţe, propunea împărţirea acţiunilor populaţiei, sub forma unor cupoane, care costau fiecare 2000 coroane. Se vehicula şi o altă idee, conform căreia Ministerele pentru Administrarea şi Privatizarea Proprietăţii Statului (federal, ceh şi, respectiv, slovac) decideau unde şi cum putea investi fiecare cetăţean căpătuit cu taloane. În fine, de succes păreau a fi, ca şi la noi, societăţile mixte, create în cooperare cu occidentalii.
În Ungaria, responsabilitatea privătizării aparţinea unei Agenţii a Statului. În 1991, ungurii se lăudau cu câteva mari întreprinderi sută la sută privatizate. Un anume Petrenko, fost muncitor, deţinea, de pildă, o fabrică de produse siderurgice. Cu ce bani o achiziţionase la licitaţie, este probabil şi acum un mister al economiei statului vecin. Şi firma americană Ford primise acceptul Guvernului să construiască o fabrică de accesorii pentru automobile. Existau, desigur, şi neajunsuri. Sute de mii de oameni rămăseseră fără locuri de muncă, din cauza falimentelor în lanţ ale întreprinderilor nerentabile. "Creditele de reîncepere” ar fi trebuit să-i ajute pe nefericiţi să o ia de la capăt, cu firme proprii.
Topul măsurilor economice în Polonia
Cum evaluau alţi estici priorităţile economice în 1991, aflăm dintr-un clasament al popularităţii măsurilor Guvernului polonez, publicat în Polaus. Conform sondajului de opinie, la întrebarea generică "Ce ar trebui să facă Guvernul Poloniei ?”, cele mai agreate măsuri erau: "Să se garanteze condiţii de viaţă decente celor bătrâni”, "Să se îmbunătăţească serviciul de sănătate”, "Să se garanteze un loc de muncă pentru cei care doresc să muncească”, "Să fie sprijiniţi agricultorii prin subsidii şi credite ieftine”. Se respingeau, în schimb, altele, precum: "Introducerea săptămânii reduse de lucru”, "Reducerea influenţei Guvernului în economie”, "Controlul asupra salariilor”, "Sprijinirea întreprinderilor falimentare pentru salvarea slujbelor”.
