x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Verona... şi pentru îndrăgostiţii de design

Verona... şi pentru îndrăgostiţii de design

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    20 Noi 2008   •   00:00

La sfârşitul lunii septembrie a avut loc la Verona cea de-a 23-a ediţie a târgului Abitare Il Tempo – una dintre ultimele expoziţii de seamă din acest an, dedicate designului de interior. Ceea ce distinge acest târg pe domeniul său este stricta alegere a participanţilor, aşa încât să rămână la rampă numai o selecţie a brandurilor de renume. Selecţia atentă face din acest târg unul exclusivist.

Felul în care este abordat la nivel de organizare este iarăşi o notă distinctivă faţă de alte asemenea manifestări. Categorii precum: “Arhitecturi de interior”, “Legături între oameni şi culturi” sunt fascicule organizatorice ce ilustrează specificitatea evenimentului. Ne-am oprit asupra ideilor şi a noutăţilor distinse în cadrul rubricii “Arhitecturi de interior”.

Aşadar, acest registru a conţinut, după cum o sugerează şi denumirea, simulări ale unor interioare domestice sau nondomestice.

FĂRĂ UŞI DE INTERIOR
Interiorul intitulat “The face house” (foto 1) are ca şi  linii constitutive următoarele considerente: un aspect liniştitor, un interior fără limite, în care nu ai cum să trânteşti uşile, pentru că delimitările între spaţii sunt construite la nivel sugestiv (paravane despărţitoare, draperii, piese de mobilier dispuse ca limitatoare între două zone funcţionale distincte), un interior având un design de interior fluid, ce poate să fie reconfigurat după necesităţi sau starea proprietarilor.

O idee ingenioasă de aici este felul în care capul patului, prin peretele rotund pe care este poziţionat, constituie de fapt un element de delimitare între zona de dormit şi zona de living.

NIMIC ÎN PLUS
“Domestic campus” (foto 2), conceptul de interior intitulat astfel, exprima noul lux din arhitectură, cel legat de dorinţa de bază de a redescoperi micile bucurii, adevărul fiecărei zile şi intimitatea prin piese de mobilier puţine, dar foarte bine legate funcţional, prin transparenţă şi lumină.

“Aceasta este viziunea mea de lux, o realitate materială construită nu din superfluu şi opulenţă, ci din lucruri esenţiale, spaţii umplute numai cu elemente de bază”, declară cel care a gândit acest proiect, arhitectul Simone Micheli.

Privitor la libertatea de exprimare, o altă temă adusă pe scena târgului, este de spus faptul că ea este proprie specialistului care constituie interiorul. Nu este la îndemâna oricui să combine canapele construite după un contur rotund cu măsuţe având forme neregulate cu veioze înalte dispuse în cele patru colţuri ale încăperii sau să folosească în acelaşi context compoziţional nonculorile alb şi negru dispuse pe fond albastru.

 

 

Liftul reinterpretat

O caracteristică aparte a târgului este faptul că au fost luate în calcul şi spaţii nondomestice. Ne-am oprit în acest sens la abordarea interesantă a spaţiului interior al unui lift, fie şi pentru faptul că este pentru prima dată când întâlnesc o astfel de propunere de amenajare. “Next floor” s-a intitulat proiectul lui Diego Grandi, şi el aduce în vedere amenajarea unui spaţiu în care fiecare dintre noi petrece la un moment dat câtva timp. “Next floor” explorează potenţialul unui spaţiu mic, regândeşte condiţiile ambientale în care se desfăşoară mişcarea pe verticală.

 

O amenajare cool

După cum să fii cool este mare lucru în vremurile actuale, de ce să nu vorbim şi despre amenajări cool. Pentru a se adapta realităţii cotidiene care atât de des aduce în atenţie această idee, designerii de interior au încercat să o şi pună în aplicare. A rezultat proiectul intitulat “The cool house” plin, după cum o arată şi imaginea, de combinaţii inedite: placarea, într-un model original, cu mozaic a peretelui de la capul patului, cu un pat capitonat cu piele albă, luminat din lateral de corpuri de iluminat cu braţe flexibile, în ton cu motivul grafic de pe perete. Măsuţele de la capul patului, cu blatul din marmură, completează dormitorul cool propus de designeri.

×
Subiecte în articol: interior