Mâine, 15 octombrie 2022, aniversăm Centenarul Încoronării lui Ferdinand și a Mariei ca monarhi ai Regatului României Mari, moment extraordinar, prilej astăzi pentru un dialog instructiv cu profesorul Dorin Stănescu, doctor în istorie al Universității din București și vicepreședinte al Societății de Științe Istorice din România.
Jurnalul: Care a fost, stimate domnule profesor Dorin Stănescu, contextul istoric (social-cultural-politic) al Încoronării de la Alba Iulia, eveniment simbolic extrem de important pentru România și români, de la care, iată, se împlinesc 100 de ani?
Dorin Stănescu: Încoronarea suveranilor la Alba Iulia în ziua de 15 octombrie 1922 a reprezentat, fără îndoială, un vis împlinit al societății românești. A fost momentul care a încununat apoteotic zbaterea acelei generații minunate, care a știut să-și înfăptuiască idealurile, chiar dacă prețul de sânge și suferință a fost unul imens. Proiectul acesta al încoronării la Alba Iulia era unul care se cristalizase în intențiile societății românești încă dinainte de ivirea contextului Marelui Război, dar era doar o speranță, o aspirație greu de atins. Era, cumva, o prelungire a idealurilor romantice ale generației de la 1848, cea care revitalizase, prin operele unor Bălcescu, Kogălniceanu, idealul unirii tuturor românilor, personalitatea lui Mihai Viteazul și intrarea sa triumfală în Alba Iulia și care spera ca într-o zi un alt lider politic să împlinească acest deziderat. Ieșind din cheia romantismului pașoptist, la finalul Primului Război Mondial, după recunoașterea internațională a Marii Uniri, a apărut necesitatea unei mari și solemne ceremonii care să marcheze închiderea unui proiect istoric - acela al întregirii neamului într-un singur stat și deschiderea altui proiect - construirea unui stat care să integreze armonios zestrea umană, culturală și economică a noilor teritorii ale României Mari.
Pâine pe cartelă, în „grânarul Europei”
- Cum arăta lumea românească în preajma anului 1922?
- Contextul economic era unul dificil, rănile războiului trebuiau șterse, era nevoie de reconstrucție, de un efort național substanțial. Încă se trăia greu. Să nu uităm că în 1919 în București pâinea se împărțise pe cartelă. Asta într-o țară în care retorica politică o numea cu emfază „grânarul Europei”. Sute de mii de orfani, de văduve simțeau lipsa unui tată ori a unui soț. Drumuri, poduri, căi ferate, case distruse de bombardamente completau tabloul României de după război. Și nu era ușor deloc! În aer însă plutea un optimism și o anume mulțumire. Țara despre care un francez (n.r. - Henri Mathias Berthelot) sosit aici în 1916 și care, văzând realitățile de la fața locului, rostise cu stupoare: „Sunteți admirabil de dezorganizați!” reușise, totuși, să reziste testului războiului și, nesperat, să își împlinească toate obiectivele. Liniște nu era nici în interiorul clasei politice. Victoria are mulți părinți!
Ferdinand „l-a aburit” pe Averescu
- Evident.
- Partidul Național Român din Transilvania, Partidul Național Liberal, grupările politice din Bucovina și Basarabia își revendicau, pe bună dreptate, onoarea de a gestiona Încoronarea. Era un proiect care aducea un uriaș capital politic. În opinia liderilor, organizatorul încoronării era proclamat astfel drept beneficiarul legitim și moral care avusese cea mai mare contribuție la împlinirea idealului național. Despre un guvern de uniune națională - cum ar fi fost poate cel mai drept - n-a fost vorba. În zadar au sperat generalul Alexandru Averescu ori Iuliu Maniu că lor le va reveni această onoare. Regele l-a preferat pe Ion C. Brătianu. De aceea l-a amânat pe Averescu, șeful guvernului din 1920-1921, spunându-i că nu erau gata mantiile comandate în străinătate și nu se putea desfășura ceremonia…
- Ce ipocrizie!
- Ca urmare PNL a organizat ceremonia, iar Partidul Național Român a boicotat-o, astfel că mai toți liderii zilei de 1 decembrie 1918 nu au fost prezenți. Au venit, în schimb, oamenii de rând să-i vadă pe „împăratul și împărăteasa tuturor românilor”.
Catedrala a fost înălțată în așa fel încât s-o depășească în înălțime pe cea ungurească
Strâns corelată cu Marea Unire, acțiunea de la Alba-Iulia, atent orchestrată (catedrala ortodoxă sub acoperișul căreia s-a consumat actul încoronării a fost construită în doar 9 luni; orașul a fost ales pentru valoarea lui mitologică, legată de întreprinderile lui Mihai Viteazul etc.), a început într-o dimineață de octombrie, pe peronul gării din Sinaia. Cum s-a desfășurat cap-coadă acest prelungit moment de glorie a României, la care au participat mai multe capete încoronate ale Europei? Istoricul Dorin Stănescu are cuvântul: „Alba Iulia avea pentru români o atracție magică și simbolică, era în centrul tuturor poveștilor și aspirațiilor. Să nu uităm că Mihai Viteazul fusese cumva un puternic simbol al războiului. Craniul său, o prețioasă relicvă, a fost luat în refugiul din Moldova și readus cu mare fast la Mănăstirea Dealu. Orașul Alba Iulia, în ciuda rezonanței simbolice, nu era însă prea ofertant pentru o astfel de ceremonie”.
Un târg în care românii locuiau periferic
Mai precis? „Se simte acest lucru din relatările corespondenților presei marilor ziare bucureștene. Sosiți aici cu câteva zile înainte de eveniment, sunt frapați de atmosfera provincială. Alba Iulia concretă era asemenea Târgoviștei, Mizilului ori Giurgiului: o cetate cu o mare cafenea ungurească și un târg în care românii locuiau periferic. Așadar nu trebuie să ne mire că suveranii nu au fost cazați aici ori că a trebuit ridicată o catedrală ortodoxă pentru ca întregul ceremonial să fie desfășurat așa cum se cuvenea. Și iarăși simbolistica atât de necesară mentalului colectiv al românilor: turnul catedralei a trebuit să fie înălțat special - ne spune Constantin Argetoianu în memoriile sale - „pentru a fi mai mare față de cel al ungurilor…”.
Material secundar 2, în continuare
Singura regină din Europa care s-a îmbrăcat pentru încoronare într-un vagon de tren
În seara zilei de 14 octombrie 1922, la orele 22.45, trenul regal a plecat din Sinaia spre Alba Iulia. „A ajuns la Sântimbru, lângă Alba Iulia, a doua zi, la 7.45. Traseul fusese parcurs special pentru a permite o bună odihnă membrilor familiei regale. În memoriile sale, Regina Maria povestește călătoria spre Alba Iulia și, cu umor, amintește că a fost singura regină din Europa care s-a îmbrăcat pentru ceremonia de încoronare într-un vagon de tren… După ce suveranii și suita lor au fost gata trenul s-a urnit spre Alba Iulia, traseul Sântimbru - Alba Iulia fiind parcurs în 15 minute, iar la ora 9:00, în uralele mulțimii dintr-o gară pavoazată cu crengi de brad, flori de toamnă și steaguri, suveranii au coborât, iar primarul orașului a ținut un scurt discurs. De aici s-a plecat direct spre Catedrala Încoronării, iar pe traseu mulțimea a aclamat alaiul regal”, ne-a explicat istoricul Dorin Stănescu.
O săgeată către rege
În continuare: „A urmat o fastuoasă ceremonie religioasă: patru mitropoliți, 15 arhierei în frunte cu Miron Cristea, viitorul patriarh, au oficiat slujba și au rostit o rugăciune întocmită pentru această ocazie. Din motive de securitate, în biserică au fost prezenți doar invitații din străinătate și elita politică a țării. După ceremonialul religios a venit încoronarea propriu-zisă. Coroanele regale au fost purtate de șefii celor două Camere ale Parlamentului. Regele Ferdinand și-a pus singur coroana pe cap, un gest puternic. I-a fost înmânată de reprezentanții poporului și gestul său semnifica puterea și prestigiul aparte al țării, dar și al Casei Regale, apoi regina Maria a îngenuncheat și Regele Ferdinand i-a pus coroana pe cap… chiar dacă, raportându-ne la curajul și optimismul Reginei în război, poate ar fi trebuit să fie invers”. Touché!
Banchete mai mari și mai mici
„Odată încheiat acest ceremonial - a completat istoricul Dorin Stănescu - a urmat o mare paradă a armatei - peste 25.000 de soldați au defilat -, apoi un banchet oficial restrâns cu 300 de invitați și o mare petrecere populară pentru oamenii de rând. La 18.30, suveranii au părăsit Alba Iulia cu același tren regal, care i-a dus la București pentru că serbările au mai durat încă două zile în capitala țării, unde a fost organizat un mare banchet (în Parcul Carol I) la care au fost prezenți 10.000 de primari din toată țara”.
Momentul-cheie care a revitalizat regalitatea
Ce-a însemnat, la nivel simbolic și național, încoronarea lui Ferdinand și a Mariei pentru noi, românii? Ce mai semnifică astăzi, la un secol distanță? Din nou istoricul Dorin Stănescu: „La acea vreme a însemnat împlinirea unui ideal, a unui proiect de țară, cum am zice astăzi, o încununare a suferințelor și speranțelor și, în egală măsură, intrarea într-o altă etapă a existenței statului. Cred că semnificația a rămas aceeași, nu a fost alterată de trecerea timpului și nici de încercarea de scoatere din istorie a regalității. Un mare merit cred că l-a avut evenimentul Centenarului 1918-2018, care a revitalizat perioada 1916-1922 sub toate aspectele sale și a proiectat-o puternic în mentalul colectiv al prezentului”.
Patriotism într-o țară imperfectă
Ce (mai) înseamnă să fii patriot în România prezentului nostru? Este patriotismul o valoare perimată/desuetă sau una neînțeleasă/manipulată/deformată prin atribuirea unor conotații interesate politic? „Cuvântul patriot a fost demonetizat de utilizarea demagogică din vremea comunismului - apreciază Dorin Stănescu. Poate și de aceea prea puțini îl mai utilizează astăzi, dar mulți îl practică. Există în adâncul fiecăruia dintre noi țara asta, România. Istoria ne-a arătat acest lucru, iar cel mai bun exemplu este acela că în marile momente, decisive pentru existența noastră, ne unim și luptăm, plângem, suferim ori mai și murim pentru țara asta. O țară imperfectă, pe care o părăsim atunci când plecăm plini de resentimente spre alte meleaguri, dar jinduim cu disperare după pământul ei”.
Un istoric consacrat
Dorin Stănescu este doctor în istorie al Universității din București și vicepreședinte al Societății de Științe Istorice din România. Cele mai recente lucrări publicate: „Republica de la Ploiești” (2016), „Statuia Libertății. O istorie republicană ilustrată” (în colaborare cu Dan Gulea, 2020) și „Șampania regilor. O istorie a primei fabrici de șampanie din România, Pivnițele Rhein&Cie (1892-2022)” (Polirom, 2022).
100 de ani se împlinesc mâine de la încoronarea lui Ferdinand și a Mariei la Alba Iulia, eveniment consumat pe 15 octombrie 1922.
„Alba Iulia concretă era asemenea Târgoviștei, Mizilului ori Giurgiului: o cetate cu o mare cafenea ungurească și un târg în care românii locuiau periferic”, Dorin Stănescu
„Regina Maria a îngenuncheat și Regele Ferdinand i-a pus coroana pe cap… chiar dacă, raportându-ne la curajul și optimismul Reginei în război, poate ar fi trebuit să fie invers”, Dorin Stănescu
25.000 de soldați au defilat la Alba Iulia după încoronarea regală.
300 de invitați au participat la banchetul restrâns ce a urmat ceremonialului de încoronare.