Regizorul şi scenaristul canadian Paul Haggis este în prezent acuzat de agresiuni sexuale de patru femei, în urma unei plângeri civile depuse vineri la New York - dovadă că torentul acuzaţiilor generate de cazul Weinstein nu s-a terminat, notează AFP.
Această sesizare în instanţă, transmisă AFP de avocaţii reclamantelor, vine în completarea unei primei plângeri depuse la 15 decembrie la Curtea Supremă din New York de către o agentă publicitară din lumea cinema-ului, Haleigh Breest. Aceasta l-a acuzat Haggis, care a semnat regia la "Crash" şi scenariul la "Million Dollar Baby" şi la "Casino Royale", că a abuzat-o şi a violat-o în ianuarie 2013, atunci când avea 26 de ani.
Haggis, 64 de ani, un fost membru al Bisericii Scientologice, a contracarat, depunând în aceeaşi zi o plângere împotriva lui Breest. Cineastul a negat acuzaţiile şi a susţinut că agenta "i-a pretins milioane de dolari" pentru a nu depune plângere.
În sesizarea depusă vineri apar trei noi presupuse victime ale cineastului, identificate doar ca Jane Doe No. 1, Jane Doe No. 2 şi Jane Doe No. 3. Textul subliniază că "în condiţiile în care doamna Breest a depus plângere, trei alte femei au ieşit şi l-a denunţat pe Paul Haggis pentru viol şi abuz sexual".
Jane Doe No. 1, o agentă publicitară care a lucrat cu Haggis pentru un program TV, a fost atacată în 1996, la o întâlnire târzie pe care pretinde că realizatorul i-ar fi cerut-o într-un birou izolat. Femeia îl acuză pe Haggis că a sărutat-o cu forţa, înainte de a obliga să îi facă sex oral şi de a o viola.
Jane Doe No. 2, o tânără care a vrut să-i propună regizorului o idee de spectacol, ar fi fost abuzată în 2008, în timpul unei întâlniri în biroul regizorului. Şi pe aceasta Haggis a încercat să o sărute cu forţa, însă tânăra a reuşit să fugă.
Jane Doe No. 3, o a treia femeie, pe care Haggis a întâlnit-o la un festival de film, susţine că a fost abuzată de cineast în 2015. Haggis a încercat să o sărute şi pe ea cu forţa, apoi a prins-o în timp ce încerca să fugă într-un taxi. Femeia a scăpat doar după ce l-a lovit în timp ce acesta încerca să intre în locuinţa ei.
Contactată de AFP, avocata lui Haggis, Christine Lepera, nu a reacţionat imediat, însă într-o declaraţie adresată site-ului Deadline ea a precizat că Haggis "a negat acuzaţiile anonime în bloc".
Avocata a denunţat plângerea depusă vineri ca pe "o nouă tactică (a avocaţilor lui Breest) de a-i face rău (lui Haggis) şi (...) de a obţine bani".