Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs între un autotren și un autoturism, pe raza localității Vadu Moldovei.
„Sunt implicate patru persoane, una din autotren și trei din autoturism. O victimă este încarcerată”, anunță ISU Suceava.
Victima încarcerată a fost extrasă și predată cadrelor medicale în stare de inconștiență, însă a murit din cauza leziunilor extrem de grave.
Celelalte trei victime sunt conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme.
Polițiștii rutieri fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
(sursa: Mediafax)