Jurnalul.ro Ştiri Social Al doilea bărbat rănit în explozia de luni seara a decedat

Al doilea bărbat rănit în explozia de luni seara a decedat

 Muncitorul rănit grav luni seara în timp ce lucra la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu, în subteran, şi care era internat la Spitalul Militar a murit.

Potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", pacientul a decedat marţi, la ora 12,20.

Sursa citată precizează că pacientul a fost evaluat luni seara, în jurul orei 20,44, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC, de o echipă multidisciplinară, constituită din specialişti în medicină de urgenţă, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, ATI, oftalmologie, ORL şi pneumoftiziologie.

"În urma consultului de specialitate s-a constatat că pacientul este în stare critică, având arsuri de gradul II B şi III pe aproximativ 97% din suprafaţa corpului, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare. Conform procedurilor, s-a efectuat intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru toaleta primară a leziunilor de arsură şi a plăgilor, precum şi pentru realizarea inciziilor de decompresie. Ulterior intervenţiei, pacientul a fost spitalizat în Secţia de ATI, unde a fost supus unei terapii complexe de reechilibrare volemică, monitorizare activă a şocului post-combustional, tratament post-operator de susţinere a funcţiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă şi a ulcerului de stres. Din păcate, cu toate eforturile medicilor, pacientul a decedat", se precizează în comunicat.

Luni seara, doi angajaţi de la RADET au fost răniţi în timp ce lucrau în subteran la o conductă de termoficare, în zona Iuliu Maniu din Bucureşti, în apropiere de Complexul Leu. Unul dintre ei a rămas prins în interior şi a fost găsit mort. Al doilea a ieşit singur şi a fost transportat la spital. AGERPRES

Subiecte în articol: bărbat mort explozie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri