Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor Asiei: Formația saudită Al-Ittihad refuză să joace în Iran din cauza unei statui

Liga Campionilor Asiei: Formația saudită Al-Ittihad refuză să joace în Iran din cauza unei statui

Meciul dintre Al-Ittihad și Sepahan din Iran, din Liga Campionilor Asiei, a fost anulat luni, după ce echipa saudită a refuzat să părăsească vestiarul, Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) precizând că meciul a fost "anulat din cauza unor circumstanțe neprevăzute și neașteptate", relatează BBC.

Formația saudită, condusă de Nuno Espirito Santo, fostul antrenor al echipelor Wolverhampton și Tottenham, și care îi are în componență pe jucătorii vedetă N'Golo Kante și Fabinho, s-a opus amplasării la intrarea pe teren a statuii unui general iranian asasinat.

Aproximativ 60.000 de fani se aflau în acel moment pe stadionul Naghsh-e Jahn din Isfahan, Iran, în așteptarea startului meciului.

Din cauza tensiunilor dintre Iran și Arabia Saudită, meciurile dintre cluburile din cele două națiuni se jucau anterior, din 2016, pe un teritoriu neutru, din cauza problemelor de securitate.

"AFC își reiterează angajamentul față de asigurarea siguranței și securității jucătorilor, a oficialilor meciului, a spectatorilor și a tuturor părților interesate implicate", a precizat Confederația Asiatică de Fotbal într-un comunicat.

"Această chestiune va fi acum transmisă comitetelor relevante".

Statuia e a comandantului militar iranian Qasem Soleimani. Acesta a fost ucis în apropierea aeroportului din Bagdad într-un atac cu drone al Statelor Unite, în ianuarie 2020.

În acest sezon, cluburile saudite au revenit în Iran pentru prima dată din 2016, când grupul militar Basij - parte a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) - a atacat ambasada saudită din Teheran.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: al-ittihad refuza iran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri