Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă de la hidrologi! Cod galben de inundaţii pe râuri din opt judeţe, până duminică dimineaţa

Alertă de la hidrologi! Cod galben de inundaţii pe râuri din opt judeţe, până duminică dimineaţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod galben de inundaţii şi posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până duminică dimineaţa în şapte bazine hidrografice din Oltenia, Banat şi Muntenia.

Conform hidrologilor, până pe data de 27 ianuarie, ora 9:00, pe râurile din bazinele hidrografice Pogăniş - bazin superior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin aval staţia hidrometrică Sadu (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj) şi Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru (judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt) se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie.

INHGA menţionează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe durata zilei de sâmbătă, între orele 6:00 - 16:00, pe unele râuri mici din judeţele Gorj şi Vâlcea.

Avertizarea a fost transmisă către Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. HidroelectricaS.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă Banat, Jiu şi Olt. AGERPRES

Subiecte în articol: cod galben de inundatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri