Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV America Express, lider de audiență. Diseară, echipele așteaptă cu încordare dezvăluirea clasamentului: Irina Fodor acordă prima imunitate a etapei a doua

America Express, lider de audiență. Diseară, echipele așteaptă cu încordare dezvăluirea clasamentului: Irina Fodor acordă prima imunitate a etapei a doua

de Redacția Jurnalul    |   

Ieri seară, la America Express, s-a desfășurat cursa pentru prima imunitate din etapa a doua. Concurenții s-au întâlnit cu cele mai variate provocări în Țara Cafelei, de la misiunile amețitoare cu ochelarii care întorc imaginile cu susul în jos la muncile de pe o plantație de cafea. Ediția reality show-ului din această seară va aduce finalul tensionat al cursei și dezvăluirea echipei câștigătoare.

Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:56 – 00:33, ediția de aseară America Express a fost prima opțiune a telespectatorilor români pe toate segmentele de public. Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 5.7 puncte de rating și o cotă de piață de 23.3%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 4.5 puncte de rating și o cotă de piață de 18.3%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 5.3 puncte de rating și 18.4% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4 puncte de rating și 13.8% cotă de piață. La nivel național, America Express a ocupat primul loc în topul audiențelor, cu 4.6 puncte de rating și 17% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.2 puncte de rating și 15.6% cotă de piață. În minutul de aur 21:13, emisiunea a fost urmărită de peste 1 milion de telespectatori.

          Echipa care a ajuns pe primul loc la plantația de cafea în ediția reality show-ului de ieri seară a fost cea formată din Ada și Tony Galeș, ele având privilegiul să împartă în continuare misiunile acestei probe pentru fiecare echipă. Întrecerea de ieri le-a adus, însă, surprize concurenților, primul loc în cursa de pe Drumul Soarelui dovedindu-se extrem de greu de păstrat – pentru că în America Express oricând cei din urmă pot fi cei dintâi. Așadar, clasamentul acestei curse este așteptat cu mari emoții diseară, când Irina Fodor va dezvălui echipa care a câștigat imunitatea. ”Toți ne uitam unii la alții și încercam să ne dăm seama cine o fi ajuns pe primul loc”, a comentat Sânziana Negru. În ediția America Express – Drumul Soarelui de la ora 20:30 urmează finalul tensionat al cursei și întâlnirea tuturor concurenților într-un peisaj superb, considerat unul dintre cele mai frumoase locuri de pe planetă, emblematic pentru frumusețea sălbatică a Columbiei: Valle de Cocora. Aici va sărbători victoria doar una dintre echipe.

          Pentru celelalte opt perechi, cursa continuă. Iar anunțul făcut de Irina a funcționat ca un imbold puternic pentru concurenți. ”La sfârșitul cursei care începe azi, mai am de oferit o imunitate. Luptați-vă pentru ea din răsputeri, pentru că, dacă veți ajunge ultimii, eu nu pot să fac minuni pentru voi”, a spus Irina înaintea începerii următoarei întreceri. ”Vorbele Irinei ne îngrijorează puțin. Ne-a spus că n-o să mai poată să ne salveze de data aceasta, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că sunt șanse foarte mari să fie soarele roșu în acel cufăr”, a fost una dintre reacțiile concurenților rămași la careu. Cu acest gând transformat într-un motor al ambiției pe Drumul Soarelui, competitorii vor fi gata să descopere alte esențe ale culturii columbiene în misiunile pe care le au în față, iar prima țintă, înainte de imunitatea mică, este a doua amuletă, care va fi acordată tot în această seară. Urmează, așadar, o ediție plină de emoții și adrenalină: cine va lua imunitatea mare și care dintre echipe va obține a doua amuletă telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: Kantar Media            

Copyright: ARMADATA S.R.L.                     

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group                     

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național

Perioada 29 octombrie 2023

 

Subiecte în articol: Irina Fodor America Express
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri