Anul nașterii lui Anton Pann a rămas, până astăzi, un mister, majoritatea istoricilor literari plasându-l undeva între 1794 și 1798. Cert este că Antonie s-a născut în familia unui căldărar, Pantelimon Petrov, și a unei grecoaice, Tomaida. S-a presupus că tatăl viitorului autor al muzicii imnului României ar fi fost un român ce-și câștiga pâinea din negoțul cu obiecte din aramă. Oricum, Anton Pann nu este revendicat în prezent de bulgari, nici de greci, ori turci. De altfel, familia a părăsit destul de repede „Orașul haiducilor” (Sliven - numit așa pentru bărbații care s-au răzvrătit în secolul al XIX-lea împotriva stăpânirii turcilor otomani), moartea prematură a capului familiei determinând-o pe Tomaida, văduvă cu trei băieți, să emigreze tocmai în Basarabia, la Chișinău.
Melos bizantin, turcesc și apusean
Cu frații mai mari înrolați în armată, plecați la război și dați dispăruți, micuțul Antonie a devenit, la doar 10 ani, bărbatul casei. Cânta în corul mai multor biserici, îndeletnicire care l-a „prins”, în adolescență, sosit deja pe Dâmbovița, la București, fiind foarte căutat pentru abilitățile sale de instrumentist, cântăreț și profesor de psaltichie. „Anton Pann - releva criticul literar Paul Cernat - a fost un important reformator al muzicii bisericesti psaltice si un compozitor prolific de cântece de lume, combinând, spre deliciul publicului orășenesc, melosul bizantin cu cel turcesc și apusean.”
Balcanic prin excelență
În completare: „Neuitate, cântate și azi în formule de tot felul, rămân hit-urile ca Bordeiaș, bordei, bordei, Până când nu te iubeam ș.a. sau elogiile beției și chefului, iar culegerile - în frunte cu Spitalul amorului sau Cântătorul dorului repertoriază delectabil poezia sentimentală de consum a epocii, în regia unui manelist de talent. Balcanic prin excelență, acest prodigios muzician-folclorist - adevărat om-orchestră, culegător pasionat de folclor târgoveț, Anton Pann a adaptat cu haz și farmec cărți populare (Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, Halima, Archirie și Anadam, Noul Erotocrit etc.), a compus gramatici muzicale, dar și calendare sau cântece de stea, a alcătuit culegeri de pilde, anecdote și fabule pe cele mai variate formule, culminând cu narațiunile morale versificate din Povestea vorbei (de la lume adunate și-napoi la lume date).”
Harnic tipograf (în regie proprie)
Tot aici: „A fost și un tipograf asiduu, în regie proprie. Îi datoram, în cu totul alt registru, muzica viitorului imn național Deșteaptă-te române, compusă la o întrunire conspirativ-revoluționară de la Brașov, în 1848, oraș unde îl cunoaște copilul Titu Maiorescu. Cu totul speciale rămân narațiunile sale inclasabile, între care O șezătoare la țară sau Călătoria lui moș Albu - o bijuterie. Aflat în afara canonului modernității literare de tip occidental (deși Eminescu l-a prețuit mult), paralel cu romantismul pașoptist, acest produs 100% balcanic și întâi stătător al culturii noastre populare urbane va fi revalorizat, în cheie modernistă, de interbelicii Ion Barbu și G. Călinescu, cota sa postbelică fiind în continuă creștere. Azi a devenit deja un brand.”
Înțelepciune târgoveață
Mai departe: „Poet cântăreț, prozator în versuri și antreprenor de folclor urban, clasic autodidact în stare să versifice, mucalit, orice în narațiuni parșiv-moralizante, ca un zeu Pan al amorurilor buclucașe, ispitit precum Sf. Anton. Nu s-a adresat nici tombaterelor post-fanariote, nici elitelor bonjuriste, ci publicului târgoveț alfabetizat, cititor de scrieri bisericești și de cărți populare; prin el, tradițiile Orientului balcanic, înțelepciunea târgoveață a lui Nastratin Hogea și cea carnavalescă a lui Păcală, refulate de snobismul modernizării periferice, și-au luat revanșa într-o posteritate lirică fabuloasă, cu Arghezi, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Șerban Foarță și discipolii lor în prim-plan; și aici, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb, doar cu Eminescu se mai poate compara. Inclusiv unii dintre prozatorii filonului balcano-oriental autohton i-au rămas datori.”
Răpus de lingoare
Nu în ultimul rând: „Cel mai important (mai influent în perspectivă) poet român din secolul al XIX-lea înainte de Eminescu nu a fost, deci, vreun pașoptist sau neoanacreontic, ci Anton Pantoleon Petrov, aka Anton Pann, fiul unei grecoaice și al unui căldărar cu origine etnică incertă din Sliven, la sud de Dunăre. În 2 noiembrie se împlinesc 170 de ani de la moartea lui de tifos (plus aprindere de plămâni). Contextul epidemiologic a făcut să nu poată fi înmormântat, conform testamentului, la mănăstirea Viforâta, ci la București, în curtea bisericii Lucaci; e drept, în prezența unui numeros public.”
Poezia legumelor și a fructelor
Iată și o mostră splendidă de poezie a legumelor și fructelor extrasă din povestea cu „dacă nema putirința ce mai chichirez gâlceava”:
„-Jur cu dreptu-mi cuget să n-am parte eu
într-această lume de tot neamul meu
Și să nu mă bucur ca d-acel noroi
De al meu iubitul frate Usturoi,
Cum și în osândă să ajung să caz,
Ca să plâng de moartea socrului meu Praz;
Să se stingă neamul cuscrului meu Hrean,
Să-l mănânce viermii viu chiar în ăst an;
Să îngrop în viață și să tânguiesc
Fiicele-mi Ridiche, care le iubesc;
Cum și al meu unul ginere Ardei
Praf să se prefacă-n fiece bordei;
Să ajung eu însămi unchiului meu Nap
Și mătușii-mi Sfecla groapa să le sap,
Nici să am în lume parte-n ochii mei
De nepoții Morcovi și de Pătrunjei;
Să se rătăcească-n lunci și prin câmpii
Verele-mi drăguțe Broajbe și Gulii,
Și să n-am iar parte de Cartoful văr
De nu spui de față dreptul adevăr;
Și bubosul Strugur de n-o fi mințit,
Moartea mea să fie de tăios cuțit,
Cum și să mă facă-n mici bucăți pe loc
Și să mă prăjască în tigăi pe foc
Rog dar ca să fie Strugurul adus,
Ce-a bârfit de mine și minciuni a spus,
Voi prin judecată ca ori eu, ori el,
Să ni se aleagă dreptul la un fel;
Voi aci acuma la-ntrebări să stea
Și minciuna spusă-n față să se dea.
Auzind crăiasa aste jurăminte,
Porunci Salatei, ce îi sta-nainte,
(Zic) către Marulă și către Lăptucă,
Că aci de față legile s-aducă,
Și sobor s-adune-ndată prin chemare,
Frunte stând Dovleacul cel cu capul mare,
Pepenele verde lângă el să șază,
Și slujbași să aibă împrejur spre pază
Pe Patlagelele-n roșu îmbrăcate
Și pe cele-n vânăt, ce sunt venitate;
Bamiile încă, Loboda și Știrul
Să se afle față, să-mplinească șirul.
Deci acestea toate cum se adunară,
Pe mustosul Strugur îl înfățișară,
Cumpănă, balanța aducând porniră
Și pe cele spuse drept le cumpeniră.
Astfel dar pe Strugur l-au găsit cu vină
Și că însuși numai este de pricină;
Iar vinosul Strugur începu să plângă
Și ceru din partea-i mărturii să strângă,
Dar și fură-n spate-i trei ce îl iubiră
Și să-i părțineze singure veniră:
Pepenele galben, Piersica, Caisa,
Dar nu ascultară a acestor zisa,
Ci îl osândiră toți ca dintr-o gură,
Cum și hotărârea dintru-ntâi făcură.
Pepenele, care părtinire puse,
Se crăpă în două, c-auzit nu fuse,
Piersica asemeni și Caisa iară
De necaz și ciudă-n loc se despicară;
Iar Urzica care sta aci zbârlită,
Vrând să ias-afară iute, necăjită,
Urzică-mprejuru-i pe câți îi atinse
Și dintr-asta mare zarvă se aprinse;
Dar crăiasa foarte-n sine supărată
Cu urgie mare se porni îndată
Pe sărmanul Strugur prea greu să blesteme
Și asupra-i toate relele să cheme.”
Material secundar
Sau taci, sau zi ceva mai bun decât tăcerea!
Mai jos, și câteva instrucțiuni înțelepte despre vorbire „de prin lume adunate și iarăși la lume date” din „Povestea vorbii”:
Despre vorbire
Zice un înțelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decât tăcerea!
Și
Dacă vrei să trăiești liniștit, să nu vezi, să n-auzi, să taci.
Vorba-și are și ea vremea ei,
Iar nu să o trântești când vei.
După proverbul turcesc:
Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur,
Adică:
De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face.
(...)
Dar însă
Vorba-n colțuri și rotundă
Fără cercuri se înfundă.
Material secundar (cu foto 7)
Epitaful lui Antonie
Aici s-a mutat cu jale
În cel mai din urmă an,
Care în cărțile sale
Se subt-scrie Anton Pann
Acum mâna-i încetează,
Ce la scris mereu ședea
Nopți întregi nu mai lucrează
La lumină cărți să dea.
Împlinindu-și datoria
Ș’i talantul neîngropând
Și-a făcut călătoria
Dând în lume altor rând.
170 de ani s-au împlinit în 2 noiembrie 2024 de la moartea lui Anton Pann.
„Eu, dacă aş fi putut scrie cu iuţeala cu care gândeam, multe lucruri aş fi lăsat următorilor.”, Anton Pann
„Nu cred să șochez spunând că acest bulgar formidabil (Anton Pantoleon Petrov, dar și poetul național maghiar Petofi Sandor era sârbo-slovac și se numea de fapt Petrovici!) e cel mai bun poet român al epocii pașoptiste.”, Paul Cernat, istoric literar
„Pragmatic și specific local, fără fumuri romantice de import apusean, finul Pepelei cel isteț ca un proverb nu i-a interesat (spre rușinea lor) pe criticii vremii, dar va face deliciul poeților moderni de lux, de la Eminescu la Ion Barbu, Leonid Dimov și Șerban Foarță.”, Paul Cernat
„Nu cred să șochez spunând că acest bulgar formidabil (Anton Pantoleon Petrov, dar și poetul național maghiar Petőfi Sándor era sârbo-slovac și se numea de fapt Petrovici!) e cel mai bun poet român al epocii pașoptiste.”, Paul Cernat