Jurnalul.ro Ştiri Locale Apel SOS, transmis salvamontiștilor de un snowmobil de ultimă generație

Apel SOS, transmis salvamontiștilor de un snowmobil de ultimă generație

de Redacția Jurnalul    |   

Salvamontiștii din Voineasa intervin, sâmbătă, pentru verificarea unui apel automat SOS transmis de către un snowmobil de ultima generatie. Coordonatele GPS au fost transmise către salvamontiști și indică o locație în zona Petrimanul.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont Voineasa intervin pentru verificarea unui apel automat SOS transmis de un snowmobil de ultimă generație.

Apelul automat a fost recepționat prin Sistemul național de urgență 112 iar coordonatele GPS au fost transmise către salvamontiști și indică o locație în zona Petrimanul.

„În zona s-au deplasat două echiaje salvamont de prim răspuns pe snowmobil, respectiv pe schiuri de tură. Vremea este urâtă, vânt, ceață, temperaturi scăzute și vizibilitate redusă. În paralel, în partea de sud a masivului, salvamontiștii din Gorj au făcut cercetări în rândul celor care se plimbă cu snowmobilele în zonă, a fost identificat deja un snowmobil care a emis un astfel de semnal, dar distanța de circa 4 km liniari dintre cele două locații nu oferă certitudinea că este același semnal”, transmit salvamontiștii.

Din cauza incertitudinii privind snowmobilul care a emis semnalul GPS, se impune continuarea cercetărilor.

 

Subiecte în articol: salvamontisti semnal sos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri