Jurnalul.ro Ştiri Externe Aproape de un acord în privința Brexit

Aproape de un acord în privința Brexit

Marea Britanie și UE au ajuns la un compromis asupra frontierei irlandeze după Brexit, înlăturând astfel unul dintre obstacolele majore din calea lansării negocierilor comerciale între cele două părți, potrivit unui document de lucru citat ieri de televiziunea publică irlandeză RTE, informează AFP. În urma negocierilor care au continuat în timpul weekendului, Marea Britanie ar fi acceptat să mențină în Irlanda de Nord reguli similare celor în vigoare pe piața unică europeană și din Uniunea Vamală, pentru „a nu exista divergențe” cu Republica Irlanda, a precizat RTE. Dublinul i-a cerut Londrei angajamente clare pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, estimând că reapariția de posturi de control la frontieră ar slăbi cele două economii interconectate și ar fragiliza acordul de pace din 1998. În timp ce reglementarea financiară a Brexitului pare deja să se fi plasat pe făgașul cel bun, viitorul frontierei irlandeze s-a dovedit în ultimele săptămâni problema cea mai complexă. Acest acord provizoriu ar fi fost încheiat în timp ce luni, la Bruxelles, a început un moment decisiv pentru negocierile asupra Brexitului. Premierul britanic, Theresa May,  trebuie să-i convingă pe europeni că promisiunile sale sunt suficiente pentru ca ei să accepte să înceapă discuțiile comerciale cerute cu insistență de Londra.

 

 

 

Subiecte în articol: brexit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri