Transformarea digitală în industria serviciilor financiare trebuie finalizată în următorii doi ani astfel încât organizațiile să rămână competitive pe piață, relevă un sondaj efectuat luna trecută, la care au răspuns reprezentanți ai unor instituții financiare cheie, companii fintech, societăți de asigurare, bănci și companii tehnologice.
O vastă majoritate a managerilor din serviciile financiare (84%) consideră că firmele de profil nu vor putea supraviețui fără transformarea digitală, indică cercetarea realizată de furnizorul de tehnologie FintechOS. Un sfert dintre respondenți susțin că acele organizații care vor eșua în acest proces se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, în timp ce 37% cred că un astfel de eșec ar conduce la lansarea de produse și servicii mai puțin relevante pentru clienți. Totodată, 59% cred că transformarea digitală trebuie să fie finalizată în următorii 1-2 ani pentru ca organizațiile din industrie să își păstreze competitivitatea, iar 38% spun că decalajul la nivelul competențelor este principalul element care stă în calea introducerii de soluții eficiente.
Cele mai importante ținte
Referitor la prioritățile acestui proces, 43% dintre respondenții studiului citat consideră că experiențele personalizate oferite clienților ar trebui să constituie principala țintă în strategiile de transformare digitală a băncilor, furnizorilor de asigurări și companiilor de servicii financiare. Pe locul secund în topul priorităților de digitalizare ce ar trebui să preocupe organizațiile financiare sunt serviciile multi-channel (pe mai multe direcții), 38% dintre intervievați susținând această idee. Doar 4% dintre respondenți ar miza pe valorificarea API-urilor (aplicații de programare interfață) și doar 3% pe utilizarea inteligenței artificiale.
70% dintre dintre inițiativele de transformare digitală nu și-au atins obiectivele, potrivit unui raport al grupului de consultanță IDC.