Jurnalul.ro Ştiri Observator Biletele de metrou se vor scumpi de la 1 mai

Biletele de metrou se vor scumpi de la 1 mai

de Redacția Jurnalul    |   

Prețul unei călătorii cu metroul va fi majorat de la 5 la 7 lei. Noul tarif se va aplica de la data de 1 mai, potrivit surselor Observator.

Decizia de scumpire a biletelor a fost votată, sâmbătă în cadrul Consiliul de Administrație al Metrorex. Scumpirea a fost confirmată sâmbătă seară de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, după ce a fost validată de Consiliul de Administrație al Metrorex, au declarat pentru HotNews surse din companie.

Ultima majorare a tarifelor la metrou a avut loc în ianuarie 2025. Atunci, prețul unei călătorii a crescut de la 3 la 5 lei, iar cartela cu 10 călătorii s-a scumpit de la 25 la 40 de lei. Abonamentul de 24 de ore a ajuns la 12 lei, de la 8 lei, cel de 72 de ore a crescut de la 20 la 35 de lei, iar abonamentul săptămânal a fost majorat de la 35 la 45 de lei. În același timp, abonamentul lunar a urcat la 100 de lei, față de 80 de lei, cel pentru șase luni la 500 de lei, de la 400, iar abonamentul anual a crescut la 900 de lei, de la 700 de lei.

Subiecte în articol: bilete metrou scumpire 1 mai
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri