De fapt, dacă ar fi să luăm ca structură de rezistență arcul carpatic, urmându-l de o parte și de alta a semețelor lui vârfuri, nu trei cercuri concentrice ale credinței am afla, ci mult mai multe, din care se-ntind apoi raze solare până-n câmpii, până-n albii de râuri-graniță, până-n țărmuri de mare.
E cercul acesta al bisericilor rupestre, dar sunt și cele ale bisericilor de lemn – unele dintre ele, călătoare, după cum se va vedea –, al bisericilor de piatră trainică și-al zidirilor mănăstirești, și mai sunt cercurile interioare ale bisericilor fortificate, cetăți pentru spirit, ca și pentru ființe muritoare. Nu vom scrie acum despre toate – subiectul e amplu și cu multe încrengături, e ca un pom al vieții, al vieții noastre spirituale, încărcat de flori, de rod și de păsări cântătoare. Vom scrie doar despre acestea trei, creionând trasee pentru călătorii viitoare.
Ar trebui să-ncepem desenarea unei hărți a bisericilor din stâncă nu din inima munților de cremene, ci mai dintr-o parte, din podișul stâncos al Dobrogei, acolo unde Sfântul Apostol Andrei se așeza împreună cu ucenicii săi îmn preajma anului 60 e.n. Acolo s-a început creștinarea unui popor care avea să devină mai târziu poporul român. Acolo Sfântul a propovăduit crendința în Hristos și a uns primii episcopi și preoți ai acestui ținut și tot acolo se înființa, după legendă, prima obște monahală, în locul care până-n ziua de azi e cunoscut drept “valea călugărilor”. Urmele Sfântului Apostol Andrei le vom afla la sute de kilometri distanță, în Muscel, acolo unde mănăstirea Nămăești de astăzi, parțial păstrând structura unei vechi biserici rupestre, își așază etimologia pe legendara întrebare a sfântului, care pătrunsese în întunericul largii peșteri: “Nemo est?” - “Nu-i nimeni aici?” ar fi întrebat el, punând în locul întunericului lumina credinței. Dar poate că unul dintre cele mai frumoase așezăminte monastice rupestre din Carpați este cel de la.................
Citește mai departe despre biserici rupestre și află mai mult despre